fbpx
Ştirea zilei

Amendă de 3000 de lei pentru că a aruncat gunoiul pe un teren viran!

,,Un bărbat a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 lei, după ce a aruncat deșeurile provenite din gospodărie în altă parte decât în sistemul de colectare separată a deșeurilor municipale gestionate de operatorii economici.” se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Județean de Jandarmi Tulcea.

Nu știm dacă asta e sarcina de serviciu a jandarmilor tulceni, probabil că nu, dar dacă și jandarmii se pricep să aprecieze cum se face ,,colectare separată a deșeurilor municipale gestionate de operatorii economici” înseamnă că mâine poimâine ne trezim cu polițiștii locali asigurând ordinea publică pe stadioane. Nici nu ar fi greu din moment ce stadioanele de fotbal din România au tribunele goale…

,,Bărbatul a ales să arunce deșeurile provenite din gospodărie pe un teren viran din municipiul Tulcea, însă fapta sa a fost sesizată și sancționată de către jandarmii tulceni, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu.” se mai arată în comunicatul jandarmilor tulceni.

Nu a fost singura sancțiune contravențională aplicată de jandarmii tulceni în acest weekend, în total fiind constatate 32 de sancțiuni contravenționale, dintre care 8 avertismente, pe timpul executării misiunilor independente. Valoarea totală a amenzilor este de peste 17.000 lei, fiind sancționate fapte precum aruncarea de ambalaje sau resturi în locuri publice, spălarea vehiculelor pe drumuri sau în alte locuri publice, nerespectarea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

După cum se observă, jandarmii fac și treaba Poliției locale…

De asemenea, jandarmii tulceni au constat în mod independent o infracțiune și au acordat sprijin la constatarea a cinci infracțiuni pe timpul misiunilor executate în cooperare cu Poliția, în sistem integrat prin patrule mixte.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE