Anchetă a Poliţiei cu privire la adolescenta bătăuşă de la Tulcea!
„Ritualul înfiorător al adolescentei bătăușe din Tulcea: Duce fetele în loc ferit, le spune ce le va face și apoi le snopește în bătaie” este titlul unui material video prezentat ieri de postul de televiziune Antena 1 şi care prezintă „Scene de groază la Tulcea! O elevă este snopită în bătaie de o altă fată, în miezul zilei. Agresoarea ar avea multe mai multe victime la activ şi acţionează ca în filmele cu mafioţi. Atrage copiii într-un loc ferit, îi plimbă printre blocuri, le descrie ce le va face şi apoi îi loveşte brutal. E un ritual, spun copiii bătuţi, la care asistă şi alţi tineri, care filmează totul.”
Acest material video a fost transmis şi reprezentanţilor IPJ Tulcea care s-au sesizat din oficiu şi au început o anchetă!
„Urmare a unui clip video care circula pe rețelele de socializare, privind agresarea unei tinere pe raza municipiului Tulcea, vă facem cunoscut faptul că până la această dată nu au fost depuse sesizări referitoare la acest eveniment.
Întrucât din vizualizarea înregistrării a rezultat existența unor indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de loviri și alte violențe, faptă prevăzută de articolul 193 din Codul Penal, organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la acest aspect.
În cauză se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii incidentului„, este mesajul transmis de către purtătorul de cuvânt al IPJ Tulcea, agent de poliţie Ioana Maria Nanu.
Bătăuşa minoră nu este la prima abatere, spun unele surse judiciare
Potrivit unor surse judiciare, minora bătăuşă care apare în acel filmuleţ purtând pe stradă o altă minoră spre „locul execuţiei” nu ar fi la prima abatere de acest gen. De altfel, poliţiştii tulceni au unele informaţii cu privire la fapte similare însă în lipsa unei sesizări sau a unor probe solide nu au putut demara o anchetă serioasă.
Mai grav este că astfel de fapte sunt cunoscute în lumea adolescenţilor care, în lipsă de discernământ, în loc să sesizeze organele de anchetă sau parinţii preferă să filmeze scenele de violenţă dintre alţi minori şi să le distribuie pe reţele de social media.
Vom reveni cu amănunte despre acest caz!