Ştirea zilei

ANPA nu dispare! ANPA se transformă!

Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA) nu se desființează, așa cum s-a vehiculat  recent în spațiul public, ci intră într-un proces de reorganizare amplă, alături de Agenția Domeniilor Statului (ADS), care va conduce la înființarea unei noi structuri administrative. Potrivit Ordonanței de Urgență nr. 92/2025, cele două agenții vor fuziona într-o singură entitate, denumită Autoritatea Națională pentru Administrarea Domeniilor Statului, Pescuit și Acvacultură, aflată în coordonarea Ministerului Agriculturii.

ANPA nu dispare! ANPA se transformă!

Noua autoritate va funcționa cu o structură de conducere mult mai suplă decât în prezent. Astfel , în locul celor opt funcții de directori generali și directori generali adjuncți existente în cele două agenții, vor rămâne doar trei directori: un director general și doi directori generali adjuncți. Măsura are ca scop reducerea birocrației și eficientizarea procesului decizional.

Reorganizarea vizează și structurile administrative de suport. Pe zona TESA – contabilitate, juridic și alte compartimente administrative – vor fi păstrați cei mai buni angajați din cadrul celor două agenții, selecția urmând să se facă pe criterii de competență și performanță profesională.

Procesul de reorganizare este rezultatul unei intenții mai vechi a Ministerului Agriculturii, discutată în ultimii doi ani, dar care se concretizează abia acum prin adoptarea OUG nr. 92/2025. Conform actului normativ, noua Autoritate va fi înființată efectiv în termen de 45 de zile, printr-o Hotărâre de Guvern. Până la acel moment, atât ANPA, cât și ADS își desfășoară activitatea în continuare, cu denumirile actuale.

Președintele – director general Dragoș Simion a explicat și de ce ANPA a fost preluată de ADS și nu invers:
De ce ANPA a fost preluată de ADS și nu invers e simplu: ADS funcționează în baza unei legi și ar fi fost nevoie de trecerea unei legi prin Parlament, în timp ce ANPA funcționează în baza unei Hotărâri de Guvern, iar desființarea ei se poate face printr-un act legislativ superior, adică Ordonanță a Guvernului. Vorbesc la prezent despre cele două agenții deoarece ambele și-au reluat de azi activitatea, cu aceste denumiri până la adoptarea acelei Hotărâri de Guvern prin care se va înființa Autoritatea Națională pentru Administrarea Domeniilor Statului, Pescuit și Acvacultură.

Oficialii subliniază că, prin această reorganizare, sectorul pescuitului și acvaculturii nu dispare, ci, dimpotrivă, este consolidat și integrat într-o autoritate națională mai puternică, cu atribuții extinse și capacitate administrativă sporită. Obiectivul declarat al Ministerului Agriculturii este creșterea eficienței instituționale, reducerea cheltuielilor administrative și întărirea capacității statului de a gestiona domeniile agricole, piscicole și de acvacultură. Ce ar mai fi pentru unii de la Tulcea care nu îl au la suflet pe actualul președinte al ANPA să fie numit chiar șeful noii autorități naționale? Dar să nu anticipăm…

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button