Petrachi Neculai , bătrânul pentru care s-a cerut vestita sobă pe contul de facebok al primăriei din Grindu, are, de luna trecută, cald în casa în care locuieşte prin bunăvoinţa proprietarilor care lăsaseră de câţiva ani acea locuinţă părăsită.
„Am primit multe mesaje private în care oamenii de bine vroiau să ajute. Le-am mulţumit fiecăruia în parte şi poate pe viitor îi vom contacta, cine ştie…
Nu e nici o ruşine să apelezi la oameni cu suflet mare. Campania Oferă o sobă a avut un succes enorm. În timp ce soba din Luncaviţa era transportată către Grindu, un domn oferea o teracotă cu plita pentru bătrânul nostru. Am depozitat soba din Luncaviţa într-o anexă a Primăriei, cu siguranţă va ajunge să încălzească pe cineva.
O altă doamna din Galaţi a vrut să facă o faptă bună de Sf. Paraschiva aşa că şi soba de teracotă a sa a ajuns la o femeie cu probleme de sănătate al cărei soţ este decedat şi avea mare nevoie. Alt băiat tânăr, fără familie care lucrează ca zilier a primit şi el o sobă de la o localnică. Deci ce a fost aşa de umilitor? Pentru oamenii comunităţii facem orice să le fie bine„, spune Florentina Enică, viceprimarul comunei Grindu, cea care şi-a asumat acest apel umanitar ce a adus căldură, la propriu, în sufletul unui sărman bătrân din localitate.
Pentru că da, hăţişul birocratic al adiministraţiei publice şi mai ales teama de angajaţii Curţii de Conturi, fac de multe ori ca astfel de ajutoare să fie practic imposibil de oferit de la bugetul local, cu toată bunăvoinţa aleşilor locali. Proceduri, achitiţii şi alte inepţii inventate de funcţionăraşi care niciodată nu vor înţelege, dincolo de acte contabile, că viaţa unui om depinde de … o sobă!
Şi pentru că sărmanul bătrânel din Grindu mai are nevoie şi de lemne, dar şi de câte ceva de pus pe plita sobei primite, recent viceprimăriţa din Grindu a deschis şi un cont bancar.
Acesta este la BCR Măcin, IBAN: RO77RNCB0257061651000007 pe numele doamnei viceprimar Enica Florentina şi fără să îi facă prea multă publicitate, doar printre cunoscuţi şi cei care i-au răspuns la postarea făcută, a reuşit să strângă ceva bani de lemne pentru jumătate de iarnă cel puţin.
Povestea acestui apel umanitar al Primăriei Grindu poate fi citită aici.