Ştirea zilei
Azi avem un bac mai puțin spre Galați!
În cursul zilei de azi 13 septembrie 2022, în intervalul orar 10.00 – 14.00, nava Oltișoru 2 va fi alimentată cu combustibil și prin urmare nu va efectua traversarea Dunării.
Potrivit conducerii Navrom Bac Galați pe perioada celor patru ore cele două bacuri, Oltișoru 3 și Poienari 2 nu vor avea un grafic pentru traversarea Dunării, cursele urmând să se realizeze imediat ce capacitatea celor două bacuri este ocupată.
Începând cu 01.06.2022, traversarea Dunării se efectuează și noaptea, cu plecare din Galați la orele 24.00, 02.00 și 04.00 și cu plecare din I.C. Bratianu (jud. Tulcea) la orele 23.00, 01.00, 03.00 și 05.00, LA ACELEASI TARIFE DE ZI.
Tarifele la zi pot fi consultate pe site-ul Navrom Bac.