fbpx
Consiliul Judeţean

Bani europeni pentru dezvoltarea Aeroportului „Delta Dunării“ din Tulcea

Comunicat de presă

Astăzi, la București, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu și directorul general R.A. Aeroportul „Delta Dunării“ Tulcea, Vâlcu Stoian, alături de ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu au semnat un contract de finanțare pentru modernizarea Aeroportului „Delta Dunării” din Tulcea: aeroportul va avea 180 de milioane de lei la dispoziție pentru dezvoltarea unui terminal de pasageri modern și acces la facilități pentru aeronave conform standardelor europene.

Se investește în modernizarea şi extinderea terminalului de pasageri, modernizarea platformei de îmbarcare-debarcare şi a căii de rulare alfa (construite în 1973), dar și în construirea platformei dedicată activităţilor de degivrare/antigivrare aeronave.

Pentru atingerea acestor obiective, terminalul de pasageri va fi dimensionat pentru operarea unor aeronave de capacitate mare (190 de pasageri la ore de vârf).

De asemenea, vor fi modernizate platforma de îmbarcare – debarcare APRON 1, calea de rulare Charlie (TWY C) cu poziție izolată, suprafața nivelată a benzii caii de rulare, suprafața de deservire cu echipamente handling, drumurile de acces, respectiv parcarea auto.

Pe lângă suma asigurată prin fonduri europene (FEDER), la finanțarea acestui proiect vor mai fi alocate sume din bugetul de stat și din cel al Consiliului Județean Tulcea.

„Așa cum mi-am asumat în calitate de președinte al Consiliului Județean Tulcea, s-au depus eforturi considerabile pentru a spori conectivitatea județului nostru pe toate căile posibile, rutier, naval și aerian. Un aeroport nu înseamnă doar o pistă și o clădire, așadar Aeroportul „Delta Dunării”, Podul peste Dunăre și Portul Tulcea sunt cele trei proiecte curajoase prin care conectăm mai bine Tulcea la România și la Europa“, a transmis președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.

Comunicat de presă al Consiliului Județean Tulcea

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE