În jurul orei 01:15, prin apel la 112, pompierii militari tulceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Somova.
La fața locului s-au deplasat 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat în interiorul unei camere și la nivelul acoperișului. Întrucât existau informații că în interior se afla o persoană, pompierii au început căutările concomitent cu acțiunea de stingere. Din nefericire, pompierii au găsit trupul neînsuflețit al unui bărbat, în vârstă de 56 de ani, carbonizat.
Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul.
Au ars în totalitate bunurile materiale din camera de unde s-a declanșat incendiul și aproximativ 20 metri pătrați din acoperișul locuinței.
Fumatul a fost cauza probabilă de producere a a acestui incendiu.