fbpx
Comunicate

Braconieri prinși de polițiștii de frontieră la Sălcieni, Grindu și Murighiol

În ziua de 30.04.2023, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Pardina, în zona localității Sălcieni, au depistat două persoane care pescuiau cu plase din fir textil având asupra lor o cantitate de aproximativ 33 kg de pește, diferite specii. Peștele a fost predat unei societăți comerciale de profil, plasele din fir textil, în lungime totala de 77 metri cu o valoare de 1500, împreună cu ambarcațiunea folosită de către aceștia în valoare de 5000 lei au fost ridicate în vederea confiscării.

În ziua de 30.04.2023 polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Isaccea, în zona localității Grindu, au efectuat controlul asupra unui autoturism condus de către un cetățean român în vârstă de 50 de ani.
În interiorul autoturismului a fost descoperită cantitatea de 32 kg pește, diferite specii, pentru care nu existau documente de proveniență.
Întreaga cantitate de pește a fost ridicată și predată unei societăți comerciale de profil, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 3000 lei a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.

În ziua de 01.05.2023 polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea, în zona localității Murighiol, au efectuat controlul asupra unui autoturism condus de către un cetățean român în vârstă de 39 de ani.
În interiorul autoturismului a fost descoperită cantitatea de 20 kg pește, specia caras, pentru care nu existau documente de proveniență. Întreaga cantitate de pește a fost ridicată și predată unei societăți comerciale de profil, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 50.000 lei a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.

Comunicat Garda de Coastă

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE