Casa în care locuiau două persoane din Cardon, mamă și fiu, a luat foc și a ars din temelii!
În jurul orei 01:00, salvatorii Pichetului de Pompieri Nave Operative Crișan au fost solicitați să intervină în localitatea Cardon, pentru limitarea efectelor unui incendiu care se manifesta la o casă de locuit.
La fața locului s-au deplasat 8 subofițeri, cu două ambarcațiuni, precum și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență C.A. Rosetti, cu un buldoexcavator și un tractor cu cisternă.
Incendiul, ce se manifesta cu ardere generalizată la întreaga locuință, a fost lichidat la ora 07:00.
Ca urmare a producerii evenimentului, generat cel mai probabil, de utilizarea unui coș de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile, a ars întreaga casă, cu suprafața de aproximativ 60 de mp., construită din lut și acoperită cu stuf.
În casa respectivă locuia o femeie în vârstă împreună cu fiul acesteia de circa 50 de ani care, din fericire, s-au salvat înainte de a fi mistuită de flăcări casa. Tot din fericire, în curtea gospodăriei, cei doi mai au o casă de locuit așa că nu vor rămâne fără locuință în prag de iarnă.