fbpx
Ştirea zilei

Ce zi: 25 mai – Ziua Internațională a Copilului Dispărut și Exploatat Sexual

7.572 de sesizări, privind disparițiile de copii au fost rezolvate de polițiștii structurilor de investigații criminale, în perioada aprilie 2021 – aprilie 2022. De asemenea, specialiștii în prevenirea criminalității au desfășurat peste 4.000 de activități, în cadrul campaniilor de prevenire a disparițiilor de minori.

În perioada 30.04.2021 – 20.04.2022, la nivelul Poliției Române, au fost înregistrate 7.577 de sesizări privind disparițiile de copii, în aceste cauze fiind dispusă căutarea, atât la nivel național, cât și la nivel internațional. Dintre aceste sesizări, 259 se refereau la copii cu vârste până la 10 ani, 2.003 cu vârsta cuprinsă între 10-14 ani și 5.315 minori mai mari de 14 ani. Menționăm că numărul sesizărilor nu reprezintă numărul copiilor dispăruți, deoarece același copil poate fi semnalat de mai multe ori într-un interval de timp ca fiind dispărut.

Majoritatea copiilor dispăruți sunt găsiți de polițiști în primele 24-48 de ore de la primirea sesizării. Astfel, în perioada de referință, au fost rezolvate 7.572 de sesizări.

Totodată, de la declanșarea războiului în Ucraina, Asociația Telefonul Copilului a fost informată de Missing Children Europe și de organizația neguvernamentală ucraineană Magnolia în legătură cu dispariția unor copii ucraineni. Cazurile semnalate au fost transmise către Poliția Română, conform parteneriatului încheiat între cele două entități, iar cei trei copii au fost identificați pe teritoriul României, aflându-se acum în siguranță.

De asemenea, prin structurile de cercetare și prevenire a criminalității, au fost desfășurate peste 4.000 de activități preventive, în cadrul campaniilor de prevenire a disparițiilor de copii, la nivel național.

„Mami, tu știi unde este copilul tău?, Sărbătorile se petrec în familie și Împreună pentru siguranța copiilor” sunt doar câteva slogane prin intermediul cărora polițiștii specializați în prevenirea criminalității s-au întâlnit cu peste 150.000 de copii beneficiari și 50.000 de adulți (părinți, bunici, tutori legali sau cadre didactice).

Obiectivele campaniilor de prevenire au urmărit conștientizarea minorilor asupra riscurilor la care se expun atunci când pleacă de acasă ori din centrele de ocrotire și informarea părinților și tutorilor legali despre necesitatea menținerii unei relații strânse cu copiii și a unei bune comunicări pentru rezolvarea divergențelor și problemelor specifice vârstei lor.

De asemenea, la nivelul Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității a fost realizat Studiul privind disparițiile de minori: o viziune tripartită asupra plecărilor voluntare, care a îmbinat analiza statistică a datelor înregistrate la nivelul Direcției de Investigarea a Criminalității, coroborat cu partea de anchetă socială pe bază de interviu, în vederea conturării unei viziuni de interior asupra acestor fapte. În acest sens, au fost realizate interviuri cu reprezentanții tuturor actorilor instituționali implicați în cazuistică: polițiști, lucrători din centrele de ocrotire și protecție, respectiv D.G.A.S.P.C. (psihologi, asistenți maternali, manageri de caz), respectiv minori cu recurență în ceea ce privește părăsirea acestor centre.

Conform studiului menționat, printre cauzele generale care au dus la înregistrarea disparițiilor, se regăsesc: lipsa de atenție sau de interes/neglijare fată de nevoile copilului aflat în dezvoltare, astfel încât copiii se simt nedoriți sau ignorați; lipsa de control a situației școlare a copiilor, în ceea ce privește frecvența la cursuri şi interesul pentru studiu arătat de copii; rigiditatea regulilor de conviețuire, lipsa de comunicare în familie sau în central de ocrotire, modele de comportament disfuncționale receptate, lipsa interesului pentru studii, practicarea cerșetoriei, lipsa de organizare a vieții, rezolvarea conflictuală a diferendelor, antecedente penale ale membrilor familiei, consum frecvent de alcool al unora dintre membrii familiei; starea materială precară, care determină neglijarea funcției de educație a familiei şi plasarea ei la periferia preocupărilor față de copii, spiritul de aventură etc.

În pandemie, prevenirea părăsirii voluntare a domiciliului de către minori a reprezentant un procentaj semnificativ pentru situațiile de consiliere psihologică și juridică oferite de Asociația Telefonul Copilului. 31,25% dintre copiii care au contactat serviciile de consiliere psihologică și juridică oferite de Asociația Telefonul Copilului au menționat părăsirea voluntară a domiciliului drept soluție pentru evadarea din situațiile de neînțelegere cu părinții, iar 19,9% au menționat problemele sentimentale drept justificare pentru gestul lor.

Reamintim că, în România, funcționează numărul unic european pentru semnalarea copiilor dispăruți – 116.000, gestionat de Asociația Telefonul Copilului, care, alături de alte 31 de organizații europene, reprezintă Federația Europeană pentru copiii dispăruți și exploatați sexual Missing Children Europe.

Acest număr poate fi folosit pentru semnalarea dispariției unui copil de orice cetățean care se află pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE