Corectarea tezelor, sprijinită de digitalizare
- declarație politică a deputatului PNL Tulcea, George Șișcu
Înregistrăm un număr record de contestaţii la Evaluarea Naţională. Sunt peste 20.000 de contestaţii, cu peste 5.000 mai multe faţă de anul trecut. Este dreptul fiecărui elev să ceară recorectarea lucrării la matematică sau la română, pentru că fiecare sutime poate însemna câteva locuri în plus în clasamentul general al mediilor.
Dar, în acelaşi timp, este clar că unii tineri manifestă o neîncredere în sistemul actual de corectare, iar acest lucru nu mai poate continua.
Salut declaraţia făcută recent de ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, pentru Edupedu, privind intenţia unor modificări radicale în corectarea tezelor. Potrivit acestuia, lucrările elevilor de clasa a VIII-a vor fi scanate chiar în sala de examen, în fața candidaților, după ce profesorii supraveghetori vor aplica pe foi un cod unic de identificare, pentru ca apoi lucrările elevilor să fie corectate online, „de către evaluatori care nu pot comunica între ei”.
Prin digitalizare ar dispărea eventualele greşeli de corectare şi ar fi eliminată orice posibilitate de fraudare.
George Șișcu,
deputat PNL