Declarație politică a senatorului de Tulcea, Ionel Carp!
Începând cu prima zi a sesiunii parlamentare ordinare, am luat decizia de a mă retrage din Grupul Parlamentar al SOS România și de a activa ca parlamentar neafiliat. În ciuda acuzelor nefondate, nu am migrat spre altă formațiune și am luat această decizie în mod independent și în baza unor argumente concrete. Această hotărâre a fost luată cu deplină asumare, în spiritul onestității și verticalității pe care le-am promis alegătorilor noștri încă de la începutul acestui mandat.
Totodată, doresc să subliniez comportamentul abuziv pe care doamna Șoșoacă l-a manifestat în raport cu parlamentarii propriului partid. Jignirile, limbajul grobian, acuzațiile nefondate și o atitudine dictatorială au transformat colaborarea în cadrul acestui grup parlamentar într-un exercițiu imposibil. Consider că adevăratul patriotism se demonstrează prin proiecte concrete, inițiative legislative solide și dialog constructiv, nu prin excese verbale și conflicte sterile.
Îmi voi respecta angajamentele față de cei care m-au încredințat să îi reprezint în Parlamentul României, acordându-mi un vot de încredere și o voi face militând în continuare pentru valorile conservatoare, patriotice și democratice în spiritul unei politici responsabile. Țara noastră are nevoie de soluții concrete, nu de scandaluri, consider că demnitatea se poate manifesta doar cu o conștiință liberă!