Deputatul Silviu Feodor anunță lansarea concursului „Rușii lipoveni în fotografii de epocă”
Prin acest concurs se urmărește cuprinderea esenței culturii, tradițiilor și obiceiurilor rușilor lipoveni din România, așa cum au fost ele surprinse în fotografii de epocă. Astfel, în cadrul acestui concurs, tinerii, cu vârste cuprinse între 14 și 35 de ani, sunt încurajați să cerceteze arhivele personale în vederea identificării fotografiilor de epocă ce evidențiază viața de odinioară, traiul, obiceiurile și tradițiile rușilor lipoveni. Pe perioada desfășurării concursului, invităm tinerii să vadă importanța acestor fotografii, să observe schimbările petrecute odată cu trecerea anilor în sânul comunității din care fac parte, să se bucure de comorile de multe ori ascunse în sertare și cufere și să descopere episoade, momente din istoria propriei familii, a satului, a bisericii, a comunității în care trăiesc sau au trăit înaintașii.