Ştirea zilei

DNA a finalizat “Dosarul Satul Pescăresc” cu trimiteri în judecată!

- fraudă din fonduri europene de peste trei milioane de lei

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a trei inculpați, administratori ai unor societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– participație improprie la folosire cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
– fals în înscrisuri sub semnătură, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2015, în contextul realizării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile, „Obiectivul turistic sat pescăresc tradițional”, cei trei inculpați (proiectant, diriginte de șantier și constructor), implicați în realizarea acestuia, ar fi falsificat procesele-verbale de recepție atestând în cuprinsul lor împrejurarea neadevărată că lucrările executate corespundeau proiectului tehnic.
Ulterior, documentele respective ar fi fost depuse fără vinovăție de către funcționari din primăria Tulcea la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru aprobarea cererilor de rambursare a finanțării.
Prin aceste demersuri, cei trei inculpați a fi beneficiat de fonduri nerambursabile în valoare totală de 3.039.229 lei, după cum urmează: 150.660 lei către proiectant, de 81.200 lei către dirigintele de șantier și de 2.807.369 lei către constructor.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Primăria municipiului Tulcea au comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal.
În cauză, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin la doi dintre inculpați.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Tulcea cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button