În această duminică, pe stadioanele de la Somova și respectiv Babadag se vor disputa două dintre sferturile de finală ale Cupei României la fotbal, a doua cea mai importantă competiție fotbalistică județeană după Liga a IV-a de fotbal, anul acesta câștigată de ASFS Pescărușul 1969 Sarichioi.
Campioanei Ligii a IV-a i s-a amânat meciul fiindcă duminică, de la ora 18.00, la Făurei, va reprezenta județul în meciul de baraj, însă despre acest subiect într-un alt articol. Nici meciul dintre FC Delta Tulcea și Viitorul Horia nu se va disputa duminică deoarece echipa din Horia a transmis Asociației Județene de Fotbal o adresă de neprezentare. Prin urmare, FC Delta Tulcea este prima semifinalistă a Cupei României, o performanță notabilă după ce a disputat recent și semifinala Turneului Final care a dat campioana Ligii a IV-a, chiar contra campioanei Ligii a IV-a. O performanță totuși la finalul unui sezon în care echipa din Tulcea a avut cel mai mic buget dintre toate echipele participante, dar și cea mai scăzută medie de vârstă a jucătorilor.
Așadar, dintre cele patru sferturi de finală ale Cupei României la fotbal, faza județeană, doar două meciuri se joacă duminică: Național Somova – Partizanul Luncavița și respectiv Granitul Babadag – Progresul Isaccea. Ambele meciuri sunt programate de la ora 12 și vor beneficia de arbitrajul centralului Valeriu Stoian și a colegilor săi meciul de la Somova în timp ce la Babadag va oficia la centru Alin Nedelciu ajutat de această brigadă.