fbpx
Ştirea zilei

Felicitări publice pentru … Apele Române, SGA Tulcea!

Una dintre instituţiile statului care şi-a creat un prost renume în ultima perioadă, Administraţia Naţională Apele Române, nu mai dezvoltăm subiectul de ce pentru că ştie toată lumea, iată că primeşte la Tulcea felicitări publice din partea conducerii unei societăţi comerciale din subordinea Primăriei.

Este vorba despre SC Servicii Publice SA, societatea de salubritate a municipalităţii, care prin vocea directorului provizoriu Ionel Stan a transmis felicitări publice Secţiei de Gospodărire a Apelor Tulcea din cadrul Administraţiei Naţionale Apele Române.

„Secţia de Gospodărire a Apelor Tulcea a trimis azi o echipă de oameni pentru a igieniza taluzul digului de pe faleza Dunării. Este prima instituţie publică din Tulcea care răsounde apelului nostru de a-şi igieniza domeniul aflat în proprietate sau administrare şi de aceea îi transmit felicitări domnului şef serviciu Paul Cononov şi le mulţumesc pentru efort şi implicare oamenilor din subordinea domnului Dan Cionoi de la SGA Tulcea” a transmis azi, printr-o declaraţie de presă, Ionel Stan, director provizoriu al SC Servicii Publice SA Tulcea.

Contactat telefonic, şeful SGA Tulcea, Paul Cononov a declarat scurt şi la obiect: „Aceste felicitări probabil că sunt primele primite de noi de la înfiinţare şi chiar mulţumesc sincer Primăriei Tulcea pentru aceste aprecieri. Noi avem o activitate poate nu prea cunoscută dar foarte importantă şi anume de a administra, printre altele, şi digurile de apărare ale localităţilor în faţa posibilelor dezastre naturale. ” a declarat Paul Cononov.

După ce Apele Române au „spart gheaţa” probabil că zeci de instituţii şi firme vor urma exemplul SGA Tulcea şi vor solicita preluarea deşeurilor rezultate în urma igienizării, desigur, aşa cum a făcut-o şi SGA Tulcea, achitând acest serviciu de colectare.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE