Fobal Juniori A1: CS Năvodari – Şoimii Topolog 5-2 (3-1)
Ieri seară, la Năvodari, campioanele judeţene la Juniori A1 din Constanţa şi Tulcea, respectiv CS Năvodari şi Şoimii Topolog, au disputat meciul tur de calificare în faza regională a Campionatului Naţional U19 rezervat echipelor din campionatele judeţene.
Cu 34 de meciuri disputate în actualul sezon, din care a obţinut nu mai puţin de 31 de victorii având un golaveraj de invidiat şi anume 214-17, C.S. Năvodari era favorită în meciul cu Şoimii Topolog, mai ales că juca şi pe teren propriu.
Meciul a început însă contrar aşteptărilor cu primul şut spre poartă expdiat de elevii antrenorului Adrian Almaghe şi mai ales cu o uriaşă ocazie de gol în debutul meciului atunci când mingea a izbit bara porţii gazdă şi a ieşit în aut de poartă.
După cele două avertisemente ale echipei tulcene, CS Năvodari a arătat de ce este favorită la calificare şi a punctat de două ori în doar câteva minute. Până la pauză, Trandafir de la Şoimii Topolog a redus din diferenţă, 2-1 pentru CS Năvodari, însă chiar înainte de finalul reprizei gazdele au mai marcat o dată şi astfel s-a intrat la vestiare cu avantaj de două goluri în favoarea gazdelor.
După reluare tot gazdele au marcar un gol cum rar se vede pe terenurile de fotbal, o reluare din foarfecă executată ca la manual, după care căpitanul oaspeţilor, Pavel a redus din nou diferenţa la două goluri, 4-2 pentru CS Năvodari, dintr-un 11 metri.
Ultimele minute din meci şi minutele de prelungire s-au jucat cu garda jos: Şoimii Topolog a avut ocazia de a se apropia la doar un singur gol în ultimul minut de joc regulamentar, însă în primul minut de prelungiri gazdele au primit şi ele un penalty şi astfel în loc de 4-3 pentru CS Năvodari, scorul final a fost 5-2 pentru CS Năvodari.
Un scor greu de surmontat, dar nu imposibil în meciul retur care se va disputa vineri 10 iunie 2022, de la ora 18.00 pe terenul din Topolog.