Tulcea

George Șișcu, deputat PNL Tulcea: Antidotul populismului – investițiile!

Antidotul populismului: bani sub formă de investiții injectați în economie!

Crizele cu care ne confruntăm în ultima perioadă, de la inflație la prețurile din energie, consecințele produse de pandemie asupra economiei, războiul de la granițe. aduc în spațiul politic și public românesc apeluri la naționalizări, la imixtiunea brutală a statului piața liberă. Cei care oferă astfel de soluții, cadouri otrăvite, dovedesc o lipsă uluitoare de responsabilitate. Mercurialul comunist și economia centralizată nu reprezintă în nici un fel un răspuns adecvat zilelor noastre. Să crezi că metode care au adus foametea și frigul în alte epoci ar da rezultate azi, înseamnă să fii inconștient, dacă nu și ticălos.

Guvernarea actuală are alte metode la îndemână de a contracara efectele atât de mari ale crizelor contemporane. Un exemplu îl constituie cel mai mare buget de investiții din ultimii 32 de ani pe care România îl are la dispoziție în acest an. Plafonarea facturilor are, de asemenea, un impact direct în stăvilirea inflației, care altfel ar fi atins, în lipsa acestei măsuri, peste 20%, așa cum o arată calculele BNR.

Măsuri pompieristice, de genul dictării prețurilor, au un singur rezultat: penuria. Într-o economie de piață, nimeni nu își permite să vândă în pierdere. Fantasmagoriile își au locul în cărți poate, dar nu în viața reală.

Că s-au întârziat prea mult anumite investiții în zona de energie (dar nu lunile acestea, ci în ultimele decenii), că birocrația ne sufocă de-a dreptul de multe ori și investițiile se derulează prea încet pentru viteza societății actuale, că am întârziat prea mult unele reforme – acestea sunt critici valide și cred că, realmente, pentru prima dată, și prin jaloanele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, avem șansa de a le rezolva.

Deciziile luate pe genunchi, populismul de dragul unor voturi iluzorii, intervenția brutală în mecanismele pieței – acestea sunt greșeli pe care PNL (partid aflat la guvernare și care deține și funcția de Premier, în persoana Președintelui său, Nicolae Ciucă) nu le va face. Pentru că nota de plată ar fi usturătoare, iar rezultatele ar fi invers decât scopul anunțat.

În locul unor intervenții în piață, Guvernul are în continuare soluția liberală: cât mai mulți bani pentru investiții. Pachetul de măsuri „Sprijin pentru România” prevede că 60% din fonduri sunt destinate investițiilor în economie și sprijinirea locurilor de muncă. Guvernul pregătește, suplimentar, mobilizarea a aproximativ 90 miliarde de euro (10 miliarde euro mai sunt din perioada de programare 2014-2020 care se termină în 2023 și 80 miliarde de euro provin din PNRR și din perioada de programare 2021-2027). Este răspunsul corect și eficient pentru a răspunde crizelor de azi. Mai ales că ne vor asigura ziua de mâine!

George Șișcu

Deputat PNL de Tulcea în Parlamentul României

Back to top button