Hoţi de alcool din magazine, prinşi de jandarmi
unul dintre cei care au furat o sticlă de alcool are 14 ani
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea au fost sesizaţi la sfârşitul săptămânii trecute, prin intermediul Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, cu privire la două infracţiuni de furt.
Ambele apeluri au fost efectuate de către angajaţii unor societăţi comerciale din municipiul Tulcea, care au declarat echipajului de jandarmerie ajuns la faţa locului, faptul că au observat, prin intermediul sistemului de supraveghere, doi hoţi care au sustras produse de pe rafturi, trecând de casa de marcat fără să achite contravaloarea acestora.
În primul caz, hoţul a fost oprit de către angajaţii societăţii comerciale, iar la verificările efectuate, asupra lui a fost găsită o sticlă de alcool. Întrebat de jandarmi, copilul, de doar 14 ani, a declarat faptul că a intrat în societatea comercială cu intenţia de a sustrage o sticlă de alcool, îndemnat de prietenul său, care urma să o vândă altor persoane adulte.
În al doilea caz, bărbatul a fost oprit de către angajaţii societăţii comerciale, deoarece au fost avertizaţi de sistemul de protecţie antifurt, după ce bărbatul a trecut de casa de marcat. Asupra lui a fost găsită, de asemenea, o sticlă de alcool, pe care bărbatul, nu o achitase. Persoana în cauză, în vârstă de 41 de ani, a declarat jandarmilor faptul că a intrat în societatea comercială cu intenţia de a cumpăra o pâine, însă ,,i-a trecut prin minte” să sustragă şi o sticlă de alcool, pe care intenţiona să o consume cu prietenul său, care îl aştepta într-un parc din municipiu, unde cei doi mai consumase alcool cu puţin timp înainte de cele întâmplate.
Având în vedere cele constatate, jandarmii au întocmit pe numele bărbaţilor actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt – faptă prevăzută şi pedepsită de art. 228, alin. (1), Cod Penal.