Zilele trecute, directorul general al Aquaserv SA Tulcea, Valentin Catrinescu Ifrim, şi-a depus dosarul pentru un post de expert POIM la ADI ITI Delta Dunării. Întâmplător sau nu, tocmai postul de pe care a plecat la Aquaserv Tulcea director general… Care a fost cât a fost „agăţat”, dar până la urmă a fost scos la concurs. Că e nevoie!
Ieri, directorul general al Aquaserv SA Tulcea, Valentin Catrinescu Ifrim, ar fi trebuit să fie singurul candidat pentru acest post de expert POIM la ADI ITI Delta Dunării la proba scrisă. Nu s-a prezentat la examen, iar pe cale de consecinţă, ca la fotbal, a pierdut cu 3-0. Deci a picat examenul…
Prima impresie, oarecum justificată de tulburările politice din ultima vreme, atât pe plan naţional cât şi pe plan local, a fost aceea că directorul general al Aquaserv simte că i se apropie finalul de mandat şi ar vrea să îşi asigure ieşirea din scenă. Sau mai bine zis ieşirea din compania de apă unde, ca o părere, cam bate apa-n piuă de aproape doi ani. Nu e momentul acum să detaliem performanţele manageriale ale actualului dar probabil, cât de curând, fostul director general al Aquaserv Tulcea!
Întrebat, după ce a fost declarat admis la proba dosarului, dacă vizează un post de expert în cadrul ADI ITI Delta Dunării, Valentin Catrinescu Ifrim … a refuzat să comenteze! Întrebat dacă vrea să plece de la Aquaserv Tulcea, acelaşi director general nu a refuzat să comenteze şi a răspuns direct: „Rămân director la Aquaserv Tulcea!”. Şi pentru că povestea asta nu are, la prima vedere, nicio logică, vom detalia mai jos ce e limpede şi ce nu!
Mai întâi, câteva lucruri sunt cât se poate de limpezi, la fel ca apa livrată de Aquaserv. Mai bine de un de zile, directorul general de la Aquaserv a avut rezervat postul de la ITI Delta Dunării pentru ca în cazul în care i se dă un şut de la Aquaserv să aibă unde ateriza. De aproape un an de zile însă, conducerea ADI ITI Delta Dunării are nevoie de un expert pe acest expert POIM, aşa că i-a şters „rezervarea” celui ajuns director la Aquaserv şi a scos la concurs. Acum ar fi a doua oară! Din motive diverse, postul tot rămâne … neocupat. În fine, preşedintele ADI ITI Delta Dunării, Ilie Petre, ne-a confirmat azi, foarte limpede, că postul va fi scos la concurs în cel mai scurt timp pentru a că este nevoie de acel expert POIM. Totuşi, un singur lucru nu este (încă) limpede: cine îi vrea cu ardoare scaunul de director general al Aquaserv Tulcea lui Valentin Catrinescu Ifrim? Şi pentru că sunt mai multe nume, aşteptăm să rămână doar unul…