Împreună pentru viața unui copil!
Darius este un pui de om, un băiețel vesel de 5 ani și 7 luni, cu părinți muncitori și dedicați. Tot universul familiei s-a întunecat însă, în urmă cu 4 luni, când Darius a fost diagnosticat cu o boală cruntă,leucemie limfoblastică acută de tip B. A fost momentul în care părinții Ion și Marcela au început o cursă contra cronometru, pentru a-și salva unicul copil. De la Fundeni au ajuns direct la Bambino Gesu, celebrul spital pentru copii din Roma, unde, de 4 luni, cheltuielile au atins apogeul, in timp ce micuțul Darius mai are de luptat 9 luni de tratament, cărora li se vor adăuga alte 12 luni de tratament de întreținere! O perioadă foarte lungă, epuizantă deopotrivă pentru copil, cât și pentru părinții, care trebuie să plătească tot ce înseamnă utilități, chirii, pe lângă suferința uriașă resimțită în fața durerilor băiețelului lor. Există însă mari șanse la Bambino Gesu, pentru care însă părinții au nevoie de sprijinul comunității. Au o luptă lungă de dus, cheltuielile lunare sărind de 2000 de eur, în total fiind necesară, pentru acest an, o sumă de 20.000 de eur. O sumă imposibilă pentru salariile părinților lui Darius. Apelul este pentru părinți, mămici și tătici, dar și oameni cu suflet mare, care pot contribui la salvarea vieții unui copil!
„Darius este unicul copil, copilul nostru plin de energie, căruia ii place frumosul. Un copil care, dacă va dori bunul Dumnezeu să se vindece definitiv, va pierde 2 ani din viața de copil, cu tot ce înseamnă acest lucru… Un copil care de 4 luni nu mai are viață normală. Spitalul a devenit a doua lui casă. Iar atunci când nu e la spital, trebuie protejat și stă numai într-o casă, care nu este căminul în care a crescut, ci un apartament închiriat. Un copil care tânjește după d-na educatoare, după „copiii lui de la grădiniță „, așa cum spune el, după activitățile educative, după joacă…E foarte greu să asiști ca părinte la toate stările lui. Simți cum toata lumea se prăbușește, că nimic nu are sens. Orice părinte cred că s-ar putea pune în locul nostru; e cel mai îngrozitor coșmar. Totul devine negru în jur,” ne mărturisește Marcela Parfene, mama lui Darius.
Azi, foarte mulți sărbătoresc iubirea, în timp ce mâine în toată lumea se va marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului Pediatric. Vă invităm la cea mai frumoasă dovadă de iubire, donând, fiecare după putință, pentru revenirea la copilărie a acestui băiețel.
Conturile unde fiecare poate dona pentru șansa lui Darius la viață sunt:
RO04RNCB0256069700180002- CONT LEI BCR
RO74RNCB0256069700180003- CONT EURO BCR
GB28REVO00997067405648 – REVOLUT
Titular Parfene Ion