fbpx
Administraţie

În plin de proces de reorganizare, ANAF a împlinit azi 20 de ani!

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a împlinit azi 20 de ani de la înființare, răstimp în care a fost condusă de 14 președinți. Într-un comunicat transmis de biroul de presă al instituției, ”ANAF mulțumește tuturor contribuabililor onești pentru conformarea voluntară, susținerea reformelor și înțelegerea misiunii sale strategice! Timp de două decenii, deviza ANAF a fost consolidarea unui parteneriat corect cu toți contribuabilii, pentru care să dezvolte în permanență servicii de actualitate.

”Urarea” care le-a făcut aniversarea mai frumoasă celor de la ANAF a venit la finalul anului trecut din partea ministrului Marcel Boloș care le-a promis celor din structurile ANAF și AVR investiții și dotări

”Vă anunţ că reorganizarea ANAF-ului, a Ministerului de Finanţe şi a Autorităţii Vamale Române se va încheia în cursul lunii ianuarie 2024 şi, 1. vor avea componente de reorganizare instituţională, foarte important, inclusiv Ministerul Finanţelor, să nu credeţi că este scutit de acest lucru şi cocoloşit. De asemenea, 2. vor avea programe pentru dezvoltarea bazei materiale şi a infrastructurii specifice. Şi nu în ultimul rând, 3. componenta de investiţii în calificarea resurselor umane. Nu mai putem tolera ca inspecţiile fiscale, atât de importante pentru statul român, să se deruleze în condiţii nu spun de care, la vremea potrivită le voi preciza. Vrem să aducem calitate şi competenţă în aceste activităţi de inspecţie fiscală, anti-fraudă fiscală.” a transmis ministrul Finanțelor Publice într-o conferință de presă.

Până la investiții, dotări și calificări, ”La mulți ani, ANAF!”

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE