De azi și până duminică seara, Sulina devine capitala muzicii folk și nu numai. Folkistul Daniel Făt deschide azi prima ediție a Festivalului Porto Franco Sulina după care pe scena din apropierea plajei Sulin vor urca pe scenă Paul Prisada, Jul Baldovin, Zoia Alecu, Emeric Imre iar spre miezul nopții MIRCEA VINTILĂ și SARMALELE RECI. Este primul festival care aduce pe plaja de la Sulina sute de corturi într-un cadru de basm, între apele Dunării, ale Deltei și ale Mării Negre, pe cel mai fin nisip. Vor fi focuri de tabară, mâncăruri cu specific local, gastronomie internațională pentru mofturoși, standuri cu băuturi. Pensiunile din Sulina își așteaptă, din această seară, la rândul lor, oaspeții dornici de confort. Vor fi trasee pentru bicicliști (pot fi închiriate celebrele triciclete de Sulina), se organizează excursii cu șalupa, întâlniri la pescuit în locuri special amenajate. Sulina așteaptă un public civilizat, care știe să facă turism responsabil.
Turism responsabil
Potrivit organizatorilor, Porto Franco Fest își propune să impună Sulina ca destinație de vacanță pentru toate vârstele și toate categoriile sociale. Festivalul oferă campare gratuită tuturor celor care doresc să vină cu cortul, dar există pensiuni de multe tipuri, pentru toate buzunarele.
În perioada festivalului, organizatorii vor încuraja curățenia în tabără și pe plajă, oferind recompense lichide pentru participanți.
Vor fi organizate excursii în oraș, pe jos și cu bicicleta, cu ghizi care să prezinte obiectivele de interes, legendele locale, în spiritul conservării și protejării orașului. De asemenea, vor fi excursii în deltă cu ambarcațiuni, organizate cu grija conservării și nealterării florei și faunei.
Festival
Aflat la prima ediție, Porto Franco Fest își propune să promoveze turismul responsabil, în respect față de natură, să dezvolte și să fidelizeze turismul în zonă și, cu timpul, să devină un festival de tradiție. O inițiativă a Casei de Cultură Sulina și a Primăriei Sulina, în parteneriat cu Asociația Euxinus și Asociația Enki, festivalul reunește nume iubite ale artiștilor din zona folk, pop rock și rock, precum și activități adiacente – trasee cu bici/tricleta, excursii cu șalupa cu ghizi locali, cultivarea prieteniei și toleranței inter-etnice, creara unei comunități turistice, prezentarea tradițiilor, obiceiurilor și a gastronomiei locale.
Tabăra festivalului va fi amplasată chiar lângă malul mării, incluzând spațiu de camping gratuit pentru toți cumpărătorii de bilete și abonamente. Turiștii festivalului sunt primiți chiar de pe 20 iulie, cu concerte de chitară la foc de tabără. În fiecare seară, după programul artistic sunt încurajate cântările ad hoc.
Programul artistic Porto Franco Fest
Vineri, 21 iulie 2023
Sarmalele Reci
Mircea Vintilă
Emeric Imre
Zoia Alecu
Jul Baldovin
Paul Prisada
Daniel Făt
Sâmbăta, 22 iulie
Taxi
Semnal M
Folk Frate!
Spam
Ovidiu Mihăilescu
Eugen Avram
Arhaic
Duminică, 23 iulie
Nicu Alifantis & ZAN
Mircea Baniciu
Sunt un frate tânăr – În memoria lui Florian Pittiș
Cristi Dumitrașcu & Planul B
Daniel Iancu
Adi Bezna
Amfitrion: Adi Bezna
IMPORTANT: Biletele și abonamentele sunt puse în vânzare prin rețeaua iabilet.ro: https://www.iabilet.ro/bilete-porto-franco-fest-83946/
* Accesul în camping se face pe baza biletului sau abonamentului la festival și nu implică costuri suplimentare. Copiii sub 12 ani, însoțiți de adulți, posesori de bilete sau abonamente, au intrare liberă.
Organizatori: Asociația Euxinus și Asociația Enki, cu sprijinul Casei de Cultură Sulina și a Primăriei Sulina.