Început de an școlar: Școală nouă și modernă la Jurilovca inaugurată azi!
Primarul comunei Jurilovca, Eugen Ion, alături de Liuba Bucioc, Inspector școlar pentru minorități naționale, Silviu Feodor, Deputat al grupului parlamentar al minorităților naționale și Belu Sofica, Director al Școlii Gimnaziale Jurilovca, au inaugurat azi, în prima zi de școală, noua structură a Școlii Gimnaziale Jurilovca, un obiectiv atât de mult așteptat, realizat din fondurile alocate prin Programul Național de Dezvoltare Locală II, în valoare totală de peste 5 milioane de lei.
,,Astăzi am fost alături de elevii, părinții și cadrele didactice din Jurilovca, Sălcioara și Vișina, care au intrat într-un nou an școlar.
Pentru toți cei prezenți, prima zi de școală a însemnat un nou început de drum în săli de clasă reabilitate și dotate cu cele mai moderne echipamente. Pentru mine, este finalul fericit al unei perioade pline de dificultăți, cauzate de creșterile de prețuri care au afectat toate proiectele de la nivel național. Au fost provocări pe care le-am depășit cu mari eforturi, poate de aceea bucuria de a vedea atâtea zâmbete pe fețele copiilor a fost cu atât mai mare!
Cred în continuare că nu există investiție mai bună pe care o putem face în comunitate decât aceea în educație și în viitorul copiilor noștri. Iar sprijinul nostru nu se oprește aici. Și de acum înainte vom căuta să valorificăm toate resursele disponibile pentru ca elevii și cadrele didactice din comuna Jurilovca să aibă cele mai bune condiții pentru a face performanță.
Un an bun, cu rezultate frumoase, tuturor elevilor, părinților și cadrelor didactice!” a transmis Eugen Ion, Primar al Comunei Jurilovca.