„România poate” cu deputații Cristina Prună și Claudiu Năsui la Tulcea!
Sala de conferințe,,Toma Caragiu ” a Hotelului Delta a fost azi, 18 martie 2023, de la ora 11.00 gazda unei dezbateri publice cu tema ,,România poate” inițiată de către deputații USR Cristina Prună și Claudiu Năsui.
Primul a vorbit deputatul Claudiu Năsui care a atacat problemele din asigurările RCA și a nominalizat societatea Euroins.
În discursul său, deputatul Cristina Prună a vorbit despre inflație, creșteri de prețuri și mai ales criza din energie, așa cum puteți viziona mai jos.
Dezbaterea ”România poate” a fost una interactivă și timp de mai bine de două ore tulcenii prezenți în sală au pus întrebări, mai ales pe zona de politică salarială, sănătate și educație. De altfel, în timpul dezbaterii, atât fostul ministru al Economiei, Claudiu Năsui, cât și colega sa Cristina Prună, în calitatea sa de vicepreședinte al comisiei de industrie și servicii au vorbit despre impactul benefic al impozitării zero pe salariul minim.
”Zero taxe pe salariul minim a fost și este prioritatea zero a USR iar beneficiile sunt multiple, mai ales în această perioadă de criză dar mai ales în perspectiva crizei ce va urma. Practic celor cu salarii mici le rămân bani mai mulți în buzunar iar USR cât a fost la guvernare a venit cu un buget alternativ în care am arătat și de unde găsim resursele pentru a susține o astfel de reformă și în câte etape se poate implementa, adică gradual să ajungem la taxe zero pe salariul minim, iar toate aceste informații sunt publice pe siteul dedicat zerotaxe.ro!” a spus Claudiu Năsui.
La rândul său, Cristina Prună a vorbit despre toate măsurile USR care pe viitor ar trebui adoptate înainte a accepta un parteneriat la guvernare. ”Noi în 2019 am susținut Guvernul Orban fără nicio pretenție iar când am intrat la guvernare în 2021 nu am reușit să impunem multe dintre politicile noastre de reformare a statului. Am învățat din această experiență că în viitor va trebui să condiționăm intrarea noastră la guvernare de adoptarea unor măsuri și politici pe care le-am susținut și le susținem.”