Învățământul tulcean, în doliu după dispariția profesorului Ion Zaharia
Corpul profesoral al Școlii Gimnaziale „Alexandru Ciucurencu” a transmis un mesaj emoționant prin care își exprimă profunda durere provocată de dispariția celui care a fost un mentor pentru numeroase generații de elevi și cadre didactice.
„Corpul profesoral al Școlii Gimnaziale «Al. Ciucurencu» anunță cu adâncă durere stingerea din viață a domnului Ion Zaharia. Coinițiator de elită al Concursului de Matematică «Viceamiral Vasile Urseanu», domnul Zaharia a clădit o punte de excelență pentru mințile strălucite ale generațiilor de elevi. Îi vom păstra o veșnică recunoștință pentru fiecare clipă pusă în slujba cunoașterii. Suntem alături de familia greu încercată în aceste momente de cumplită suferință. Drum lin printre stele!”, se arată în mesajul transmis de reprezentanții unității de învățământ.
Profesorul Ion Zaharia a fost unul dintre inițiatorii Concursului de Matematică „Viceamiral Vasile Urseanu”,
Colegii îl descriu drept un dascăl dedicat, un om de o rară modestie și un profesionist care a pus întotdeauna educația și formarea elevilor pe primul loc. Moștenirea sa va rămâne vie prin generațiile de copii pe care i-a îndrumat și prin proiectele educaționale pe care le-a construit cu pasiune și responsabilitate.
Dispariția profesorului Ion Zaharia lasă un gol profund în comunitatea școlară din Tulcea, iar cei care l-au cunoscut îi vor păstra vie amintirea și îi vor cinsti contribuția remarcabilă la dezvoltarea învățământului și la promovarea excelenței în educație.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!




