fbpx
Ştirea zilei

Ioana Barbu de la „Spiru Haret” e singura elevă de 10 de la Evaluarea Naţională

Judeţul Tulcea are anul acesta doar un singur elev care a obţinut nota maximă la cele două probe ale examenului de Evaluare Naţională dat de absolvenţii de gimnaziu. Este vorba despre Ioana Barbu de la Colegiul Dobrogean Spiru Haret Tulcea, însă note de 10 au mai fost obţinute şi de alţi 8 elevi care au susţinut acest examen, însă doar la câte o singură disciplibă: trei dintre ei la Limba şi Literatura Română şi respectiv 5 dintre ei la Matematică, culmea, disciplina la care au fost cele mai multe note sub 5!

Un examen diferit faţă de anii trecuţi în contextul în care pentru elevii din municipiu dar şi pentru majoritatea celor din judeţ, „şcoala online” – în contextul măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS COV 2 – a fost o provocare.  O provocare şi pentru profesori deopotrivă, care, asemeni elevilor, s-au adaptat mai greu sau mai uşor …

Scoala online a fost, din ce am vorbit şi cu colegii mei, o experienţă diferită pentru fiecare. A contat şi felul în care am reuşit să ne adaptăm, dar şi munca pe care am depus-o în perioada aceea. Ni s-a oferit puţin mai mult timp liber şi cred că a contat felul în care fiecare dintre noi l-a valorificat.”, spune acum, după ce a trecut cu brio acest examen Ioana Barbu, eleva de 10 de la Colegiul Dobrogean Spiru Haret.

Cum unui elev de nota 10 este inutil să îi pui intrebarea banală „cum ţi s-au părut subiectele?” – e evident răspunsul din moment ce a obţinut nota 10 la ambele discipline – întrebarea cheie poate fi „ce ţi s-a părut cel mai greu în pregătirea acestui examen?”

Lipsa apropierii de profesori cred că m-a afectat cel mai mult. În mediul online este greu să simţi susţinerea şi sprijinul la fel ca în perioadele când mergeam la şcoală. A fost destul de greu, atât pentru mine cât şi pentru colegi, o experienţă care ne-a pus la încercare şi pe noi, dar şi pe profesori.  Chiar şi în acest mediu online, implicarea profesorilor a contat mult, desigur.” a mai spus Ioana Barbu care a ţinut să amintească şi faptul că are o soră, Maria Alexandra Barbu, care a fost şi ea elevă la Spiru Haret şi a avut rezultate foarte bune la concursuri şi examene naţionale.

Fiind vorba despre „şcoală online”, în cea mai mare parte a anului şcolar 2020-2021, cursurile de acasă au contat enorm pentru fiecare elev de clasa a VIII-a. Iar când sprijinul acasă vine de la o mamă-profesor se poate spune că e un avantaj cu toate că nu toţi copiii de profesori sunt de 10, să recunoaştem…

Îi mulţumesc în primul rând mamei şi, de asemenea, în mod deosebit doamnei Anastasiu Liliana, profesoara de Matematică şi doamnei Coman Mara, profesoara de Limba şi literatura română. De Matematică, trebuie să recunosc, am fost pasionată de mică deoarece şi mama este profesoara de matematică şi mi-a insulfat această dragoste. În anii de gimnaziu, doamna profesoară de la clasa m-a îndrumat şi m-a încurajat să particip la olimpiade şi cu ajutorul ei am reuşit să obţin rezultatul de la Evaluarea Naţională, cât şi premii la diferite concursuri şi olimpiade.„, a mai spus singura elevă pentru care liceul începe cu nota 10!

Ioana Steliana Barbu este unul din elevii Centrului Județean de Excelență Tulcea, clasa profesorilor Liliana Anastasiu și Marcelina Popa, iar faptul că face parte din elita învățământului tulcean contează și pentru parcursul său liceal, probabil tot la Colegiul Dobrogean Spiru Haret.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE