fbpx
Ştirea zilei

Jerbă de flori şi la mormântul eroului Corneliu Gavrilov

Astăzi, începând cu ora 9.00, la Monumentul Eroilor Revoluției din municipiu a avut loc ceremonialul militar și religios dedicat Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății, eveniment care având în vedere contextul actual, cauzat de pandemia de coronavirus, s-a desfășurat fără public și cu un dispozitiv de onoare redus.
Instituţia Prefectului Judeţul Tulcea, în calitate de organizatoare a evenimentului, alături de Garnizoana Tulcea, a fost reprezentată de doamna Carmen Caloianu, subprefect al judeţului.
Au mai fost prezenţi din partea Consiliului Judeţean Tulcea, administratorul public Vasile Strat şi secretarul general Cristi Mihai, din partea Primăriei Tulcea, viceprimarul Dragoş Simion, alături, desigur, de o parte dintre revoluţionarii tulceni.
După prezentarea onorului şi intonarea imnului de stat, un scurt ceremonial religios oficiat de către Preasfinția Sa Visarion, Episcopul Tulcii a precedat festivitatea depunerii de coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor Revoluției.
Alături de viceprimarul Dragoş Simion, subprefectul judeţului Tulcea, doamna Carmen Caloianu a depus o jerbă de flori şi la mormântul eroului tulcean, slt. Corneliu Gavrilov.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE