Mesajul de condoleanțe al deputatului Silviu FEODOR, președintele Comunității Rușilor Lipoveni din România (CRLR)
Astăzi, duminică, 5 septembrie 2021, a fost luat la Domnul etnicul nostru – marele Campion – Ivan PATZAICHIN!
Aflându-mă cu un grup de copii și tineri ruși lipoveni la Sfânta și Dumnezeeasca Liturghie la biserica noastră ortodoxă “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” chiar în unul dintre locurile copilăriei lui Ivan Patzaichin, la Sulina (așa cum ne-a mărturisit marele sportiv și antrenor cu ani în urmă), cu mare durere am primit vestea tristă privind plecarea omului de aur al sportului românesc – incomparabilul Ivan Patzaichin.
Dumnezeu l-a luat la cer pe marele geniu al sportului în zi de duminică, considerată Paștele mic, îmbinând dumnezeește 5 septembrie cu 5 Olimpiade – ediții la care a participat Marele Ivan Patzaichin, iar luna septembrie simbolizând puterile cerești, cele nouă cete îngerești.
Ivan Patzaichin s-a născut pe 26 noiembrie, când rușii lipoveni îl prăznuiesc pe Sf. Ioan Gură de Aur, numit și “Homer al oratorilor”. Ivan Patzaichin (botezat Ioan) a devenit un “sportiv al sportivilor”! Sfântul Ioan este omul unei singure cărți – Biblia, Ivan a practicat un singur sport, pe care l-a dus la desăvârșire!
Ivan Patzaichin a fost mândru de faptul că era rus lipovean, promovând mereu tradițiile și cultura noastră. A participat la multe dintre acțiunile desfășurate de Comunitatea Rușilor Lipoveni din România, iar prin faptă și cuvântul său emana un om blând, de o bunătate deosebită!
Ne va fi mare dor de domnul Ivan Patzaichin – care a adus glorie Românie și prestigiul Comunității noastre!
Inegalabilul Ivan Patzaichin nu mai este printre noi, a plecat spre stele!
Dumnezeu să-l odihnească!
ЦАРСТВО ЕМУ НЕБЕСНОЕ!
ВЕЧНАЯ И СВЕТЛАЯ ЕМУ ПАМЯТЬ!
Sincere condoleanțe familiei îndurerate!”.
Silviu Feodor,
deputat al Comunității Rușilor Lipoveni din România