fbpx
Ştirea zilei

Milioane de lei din ITI Delta Dunării pentru Grădinița nr.4 Măcin

Zilele trecute, în totală neconcordanță cu modul în care a fost prezentat mecanismul ITI Delta Dunării la televizor, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației anunța că Grădinița cu program prelungit nr.4 din orașul Măcin va beneficia de reabilitare termică și modernizarea clădirii în care se desfășoară procesul educațional, investiție ce se ridică la 9,9 milioane de lei. Încă o dovadă, deși nu mai era nevoie, că unii, care vorbesc despre fondurile europene și care nici măcar nu știu cum se numește ministerul la care au trimis subsecretar de stat, nici măcar nu au înțeles că ITI Delta Dunării nu e PNDL sau PNRR, programe guvernamentale din care s-au făcut investiții inutile.

Potrivit oficialilor din cadrul ITI Delta Dunării, investiția presupune:

-Reabilitarea anvelopei clădirii

-Înlocuirea tâmplăriei existente

-Înlocuirea instalației electrice

-Corpuri de iluminat de tip LED

-Modernizarea instalației termice

-Șarpantă nouă

-Învelitoare din țiglă ceramică

De asemenea, în cadrul investiției, va fi implementat un sistem de management inteligent al clădirii.

Grădinița cu program prelungit nr. 4 din Măcin a fost construită în anul 1971 și are o capacitate de 4 grupe, 75 copii. Este singura grădiniță cu program prelungit din orașul tulcean, unitatea școlară fiind frecventată inclusiv de copii din comunitățile învecinate.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE