Vizita ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, la Tulcea era una aşteptată de ceva vreme şi faptul că are loc la început de iulie are legătură cu două evenimente majore ce se preconizează a se întâmpla în judeţul nostru. Primul dintre evenimente este programat la sfârşitul acestei luni şi presupune o masă rotundă cu participarea unor factori ce pot decide viitorul Deltei Dunării, de la instituţii publice şi unităţi administrativ teritoriale şi până la organizaţii neguvernamentale, patronale şi chiar sindicale.
https://www.facebook.com/604807539566737/posts/3397400993640697/
„Vom reveni în iulie când vrem să facem într-o locaţie, cred că la Sfântu Gheorghe, o mare dezbatere despre cum ar trebui să arate delta, să implicăm instituţiile statului, Guvernul, Ministerul Mediului, ARBDD, patronatele, sindicatele, oamenii de afaceri pentru că avem un potenţial uriaş, din punct de vedere turistic aici şi care trebuie exploatat.” a declarat în faţa sediului ARBDD, în cadrul sesiunii de declaraţii de presă, ministrul Costel Alexe.
Al doilea eveniment important ce va avea loc în judeţul nostru în perioada următoare, despre care s-a discutat „pe teren”, în sediul ARBDD şi nu la minister, ca de obicei, este unul de această dată internaţional şi presupune o „trilaterală România – Ucraina – Republica Moldova” ce va avea loc cel mai probabil în data de 1 septembrie 2020, chiar de Ziua Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.
„Am avut discuţii deja şi cu premierul României şi cu domnul guvernator şi cel mai probabil pe 1 septembrie când este Ziua Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării să facem o trilaterală România – Ucraina – Republica Moldova pentru a ne asigura că facem un management eficient conservând biodiversitatea pentru această comoară pe care o are Europa”, a mai declarat Costel Alexe.
Înainte de vizita de lucru de la sediul ARBDD, la prefectură au fost convocaţi toţi şefii structurilor deconcentrate din teritoriu pentru o şedinţă operativă în care au fost discutate chestiuni legate de salarizare, dotări şi mai ales activităţile de control. Pe tot parcursul vizitei sale la Tulcea, ministrul Costel Alexe a fost însoţit de prefectul judeţului Tulcea, Alexandru Cristian Iordan şi de către George Şişcu, deputat de Tulcea.