Consiliul JudeţeanŞtirea zilei

Moment aniversar și lansare de carte la Biblioteca Județeană „Panait Cerna“ Tulcea

Administratorul public al județului Tulcea, Dumitru Mergeani a participat, joi, 22 iulie 2021, la festivitatea organizată de Biblioteca Județeană „Panait Cerna“ din Tulcea pentru a marca personalitatea lui Victor Henrich Baumann. Cu această ocazie a fost lansată, în parteneriat cu Asociația Scriitorilor din județul Tulcea „Aegyssus”, și ultima carte semnată Baumann, „Vremuri de legendă“.

„Este o onoare pentru mine să fiu alături de dumneavoastră într-o zi atât de importantă, ziua în care împliniți o frumoasă și venerabilă vârstă! Este o mândrie pentru noi, tulcenii, să fim contemporani cu asemenea valori și să avem oportunitatea de a-i aprecia așa cum se cuvine pe cei care dau identitate cultural – istorică județului nostru.

Avem o lansare de carte astăzi, dar cred că tema principală a întâlnirii noastre este reprezentată de cele opt decenii de viață ale domnului profesor. Majoritatea îl cunoaștem ca cercetător, istoric, arheolog, muzeograf. Iată că din 2016, Victor Baumann ne dezvăluie o altă latură a personalității sale: deopotrivă, poet și prozator. Iar romanul lansat astăzi, „Vremuri de legendă“ este o îmbinare perfectă între istoricul și prozatorul Baumann. Consiliul Județean Tulcea mulțumește domnului Baumann pentru contribuția adusă vieții culturale tulcene, motiv pentru care îi înmânez această plachetă aniversară din partea instituției noastre“, a declarat administratorul public al județului Tulcea, Dumitru Mergeani.

O emblemă a vieții culturale din arealul nord-dobrogean, Victor Henrich Baumann este un reper al cunoașterii și cercetării din județul nostru. După decenii întregi dedicate cercetării istorice și arheologice, Victor Henrich Baumann își arată pasiunea și talentul în domeniul literar, propunându-ne o nouă carte care promite să fie pe cât de relevantă, pe atât de captivantă: „Vremuri de legendă“. Născut la data de 22 iulie 1941 la Horia, Baumann a urmat cursurile Facultății de Istorie din cadrul Universității București (promoția 1964), acolo unde, în 1978, a obținut și doctoratul în istorie cu teza „Contribuţii la cunoaşterea villa-ei romane în Dobrogea“.

Back to top button