fbpx

OFICIAL:Trei autoizolaţi sancţionaţi cu amendă şi carantină instituţională!

Potrivit unui comunicat de presă oficial al Instituţiei Prefectului Judeţ Tulcea, „În cursul zilei de azi, 24.03.2020, în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-au discutat modul în care se aplică măsurile aprobate care să limiteze și să reducă infectarea populației cu coronavirusului COVID-19. Astfel :

✅S-a dublat numărul forțelor de ordine care vor asigura respectarea Ordonanțelor 1 și 2/2020. Astfel se vor constitui echipe mixte care vor patrula în municipiu și în județ formate din lucrători ai Inspectoratului Județean de Jandarmi, Inspectoratului Județean de Poliție, Poliția de Frontieră, Serviciul Comunitar Permise Conducere și Înmatriculări Auto, Serviciul de Pașapoarte Tulcea și Poliția Deltei. În cadrul acestei acțiuni s-au legitimat persoanele găsite pe stradă după orele 22. De asemenea, au fost oprite toate mașinile aflate în circulație după această oră. Nu s-au semnalat nereguli. La ședință au mai fost prezenți președintele Consiliului Județean, administratorul public al Consiliului Județean și directorii Direcției Sanitar Veterinare și Spitalului Județean Tulcea pentru a prezenta stadiul proiectului înființării la nivel local a unui centru autorizat de efectuare a testelor pentru depistarea coronavirsului, având în vedere că la DSV există un aparat REAL-TIME PCR adecvat. Se dorește punerea în folosință a acestuia în maxim 7-10 zile, acesta însemnând obținerea autorizațiilor, amenajarea spațiului și  a kit-urilor pentru teste.

👀IMPORTANT

Ieri, 23.03.2020, lucrătorii Inspectoratului Județean de Jandarmi au surprins o persoană aflată în autoizolare care nu a respectat termenii izolării, drept pentru care a fost condusă imediat la un centru de carantină. De asemenea, lucrătorii Inspectoratului Județean de Poliție au surprins două persoane aflate în autoizolare care nu au respectat termenii izolării, drept pentru care au fost conduse imediat la un centru de carantină.

S-a stabilit ca Unitățile Administrativ Teritoriale să limiteze accesul în spațiile publice (parcuri, piețe publice, etc.) în conformitate cu cerințele articolului 3 din Ordonanța Militară numărul 2/2020.

⚠️Atenţie!

Pentru corecta informare a populaţiei vor fi publicate atât pe pagina oficială a Instituţiei cât şi pe pagina de socializare buletine de presă ale Grupului de Comunicare Strategică precum şi comunicate de presă locale ale Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei.

Facem apel la calm și informare doar din surse oficiale: comunicatele Instituției Prefectului Județ Tulcea sau ale Grupului de Comunicare Strategică constituit la nivel național

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE