fbpx
Ştirea zilei

Pakistanezi și indieni la muncă fără forme legale în județul Tulcea!

Poliţiştii de imigrări din Tulcea, în urma unei acțiuni întreprinse pe raza de competență, au depistat 7 cetățeni străini din Pakistan și India, care desfășurau activități lucrative fără forme legale. Pe numele acestora, au fost emise decizii de returnare în baza cărora sunt obligați să părăsească teritoriul României în termen de 30 de zile.Verificările continuă față de societatea comercială angajatoare, iar la finalizarea acestora vor fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Tulcea au desfăşurat, în după-amiaza zilei de ieri, 16 septembrie a.c., o acţiune proprie, pe linia prevenirii şi combaterii şederii și muncii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.

Astfel, în cadrul activităţii întreprinse, poliţiştii de imigrări au depistat 7 cetățeni străini, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 45 de ani, 4 din Pakistan și 3 din India, care desfășurau activități lucrative fără forme legale la o societate comercială.

În urma verficărilor efectuate s-a stabilit faptul că cetățenii străini au intrat legal în România, în baza unor vize de lungă ședere în scop de angajare, însă aveau încetate contractele de muncă cu angajatorul și desfășurau, în continuare, activități lucrative la un nou angajator fără contracte individuale de muncă și avize de angajare.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au emis pe numele cetățenilor străini decizii de returnare, în baza cărora sunt obligați să părăsească teritoriul României în termen de cel mult 30 de zile.

De asemenea, la finalizarea verificărilor, față de reprezentanții societății comerciale se vor dispune măsuri legale, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Facem apel către toţi cetaţenii străini de pe raza judeţului şi contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniu, invitându-vă să ne contactaţi pentru orice aspect legat de aplicarea prevederilor legale la sediul Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Tulcea, la telefon 0240506700 –interior 20301, fax: 0240513101 sau vizitând site-ul oficial al instituţiei, la adresa www.igi.mai.gov.ro.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE