Partizanul Luncavița, surpriza plăcută a Cupei AJF Tulcea la fotbal!
Prima etapă a Cupei Asociației Județene de Fotbal a programat azi meciuri pe terenurile din Ceamurlia de Jos, Mihail Kogălniceanu și Enisala, dar cele mai aprige meciuri s-au jucat la Luncavița acolo unde Partizanul a câștigat contra favoritei Tractorul Horia după un debut ezitant, 0-0, cu Triumf Cerna.
Chiar dacă pornea cu ultima șansă contra mult mai celebrelor echipe Triumf Cerna și Tractorul Horia, echipe cu jucători cu state vechi în fotbalul tulcean, Partizanul a reușit un meci bun la debut cu Triumf Cerna, echipă antrenată de profesorul Stelică Greceanu.
Nicio echipă nu a reușit să marcheze la sfârșitul timpului regulamentar și uite așa departajarea s-a făcut la lovituri de la 11 metri. Gazdele s-au impus cu 4-2 după ce oaspeții au ratat două din cele patru lovituri de la 11 metri.
Al doilea meci a fost cel dintre Tractorul Horia și Triumf Cerna. Un adevărat ,,masacru” fotbalistic mai ales în prima parte a jocului. Bălușescu, Corciovei de două ori și Pușcașu au înscris pentru Tractorul și cu 4-0 la pauză era greu de crezut că Triumf mai poate triumfa. A mai luat două goluri de la Radu și Pușcașu astfel încât la finalul meciului arbitrul Mihai Teoharidis a consemnat un set de tenis la zero: 6-0 pentru Tractorul.
,,Finala” sau mai bine zis meciul care avea să stabilească câștigătoarea s-a jucat între Tractorul Horia și Partizanul Luncavița. Pentru gazde locul doi era deja asigurat așa că struniți de pe banca tehnică de primarul Aurel Iorga, pe post de antrenor, gazdele au avut un debut de meci entuziasmant ce a smuls aplauze din teibuna redusă la tăcere în minutul 9 atunci când vedeta echipei din Horia, Corciovei a deviat o minge aruncată din aut în poarta gazdelor. Liniștea din tribune a durat doar câteva secunde pentru că Stan a egalat în minutul 10 iar Geru de la Partizanul a înscris în minutul 13 și a întors rezultatul în favoarea gazdelor.
Până la pauză nimic notabil, doar că celor de la Tractorul le-a mai trecut o dată glonțul pe lângă ureche și scorul pauzei putea fi cu două goluri avantaj pentru Partizanul. În partea a doua a jocului însă acest lucru l-am reușit Păun la 10 minute de la reluare și gluma se îngroașa. Cu Ionuț Iorga, fost jucător la Espanyol Barcelona în Spania, stâlp de bază în apărare, oaspeții n-au reușit mare lucru până cu cinci minute înainte de finalul meciului atunci când Corciovei a reușit un gol din foarfecă de generic. Chiar și bcu golul celui mai bun jucător al turneului, Tractorul Horia s-a mulțumit doar cu locul 2. ,,Nu am pierdut niciodată când am pus suflet în ceva, iar la fotbal de azi pun suflet pentru că acești copii chiar merită să aibă sprijinul nostru, al comunității. Vom participa anul acesta în campionat și dacă punem suflet vom câștiga fiecare meci” a declarat la finalul meciului Aurel Iorga, primarul din Luncavița.
Meciurile de la Enisala
Heracleea Enisala- Viitorul Turda 0-4(0-1)
Beroe Ostrov –Viitorul Turda 1-4(1-2)
Heracleea Enisala – Beroe Ostrov 6-3(3-2)
Meciurile de la Mihail Kogălniceanu
Flacara Mihail Kogălniceanu – Academica Enisala 5-3 (2-1)
Academica Enisala – Granitul Babadag 0-5 (0-3)
Granitul Babadag – Flacara Mihail Kogălniceanu 1-5 (0-3)
Meciul de la Ceamurlia de Jos
Ceres Min Ceamurlia – Gloria Agighiol 3-1 (0-1)