Pescarul arestat pentru braconaj este de azi sub control judiciar cu dispozitiv electronic!
Primul caz de arest în domeniul braconajului piscicol din județul Tulcea a avut o evoluție rapidă în instanță, dar nu cea dorită de procurorul de caz. După ce Judecătoria Tulcea a luat măsura de arest preventiv pentru 30 de zile, un pescar din Tulcea a fost pus azi în libertate la fix o săptămână, instanța superioară dispunând înlocuirea măsurii arestului preventiv cu control judiciar.
Totul a început în data de 26 februarie 2026, când Judecătoria Tulcea a admis propunerea procurorului și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui pescar cercetat pentru infracțiuni de braconaj piscicol. Bărbatul a fost acuzat de două infracțiuni de pescuit al reproducătorilor în perioada de prohibiție, precum și de patru infracțiuni privind deținerea și folosirea plaselor monofilament, unelte de pescuit interzise de legislația în vigoare.
Decizia a atras atenția în media, fiind primul caz cunoscut în care un pescar tulcean a fost arestat preventiv pentru astfel de fapte, măsura fiind considerată una extremă în raport cu infracțiunile de braconaj piscicol.

Cazul rămâne unul notabil în practica judiciară locală, deoarece această arestare preventivă pentru fapte de braconaj piscicol și folosirea uneltelor interzise este unică, iar schimbarea rapidă a măsurii preventive ridică unele întrebări privind proporționalitatea sancțiunilor aplicate în astfel de dosare. Totuși, ancheta în acest caz continuă, pescarul urmând să fie cercetat sub control judiciar pentru infracțiunile reținute de procurori.




