fbpx
Ştirea zilei

Pescuit ”catch fără release” la specia știucă pe teritoriul ARBDD!

Despre incompetența conducerii ARBDD, în fruntea căreia se află  Bogdan Bulete, un fost ”sereist” ajuns  Guvernator cu trimitere politică, am mai scris și nu o dată, ultima mostră de aberație fiind un comunicat despre șacali. Că Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării nu este în stare de ani de zile să găsească nicio soluție viabilă pentru protejarea crescătorilor de animale care plătesc tribut prin miei și viței acestui prădător numit șacal e un adevăr care, pe unii politicieni … cu putere de decizie  (cei care îl țin în brațe – n.n.) nu îi interesează.  Ei știu de ce și poate o fi de la stuful ajuns furaj pentru fauna deltei și pentru care se dau subvenții milioane de euro … Desigur doar anumitor firme care au legătură cu politicieni și neamurile lor!

Că stocurile de pește în deltă scad dramatic de aproape două decenii poate nu o fi doar vina actualului guvernator ci a majorității celor care s-au perindat pe la conducerea acestei instituții de vreo 20 de ani încoace și care mai mult rău au făcut deltei prin deciziile luate.  Prost, evident! Cu unele mici excepții despre care nu e momentul acum să amintim. Pentru că acum e momentul să vorbim doar despre decizii proaste sau foarte proaste, în cazul de față de faptul că …nu a fost luată o decizie!

La sfârșitul lunii decembrie 2024, prin DECIZIA GUVERNATORULUI ARBDD, actelor de reglementare ale pescarilor comerciali emise anul trecut li s-a prelungit termenul de valabilitate și pentru anul 2025, desigur până la emiterea noilor acte de reglementare din acest an. Nu a inventat Bogdan Bulete apa caldă : așa au procedat și foștii guvernatori. Pe lângă această decizie, în premieră, ar fi trebuit dată o alta prin care pescuitul recreativ-sportiv să se permită tot pe principiile catch & release pentru cele patru specii de pește valoroase din deltă, adică ştiucă, şalău, somn şi crap. De ce? În primul rând fiindcă această prevedere se regăsea în ordinul de prohibiție de anul trecut valabil până la sfârșitul anului 2024 și cu siguranță se va regăsi și în noul ordin de prohibiție care se va emite zilele următoare.

În lipsa unei decizii a guvernatorului ARBDD, pentru pescarii amatori adică recreativ sportivi s-a creat cadrul legal pentru pescuit doar  catch fără release!  Practic orice pescar cu permis de pescuit în teritoriul ARBDD (ce se poate obține gratuit de aici) poate captura orice cantitate de pește din cele patru specii, iar la știucă au apărut vechile obiceiuri: se prinde știuca, se taie pe burtă, se iau icrele și știuca eviscerată e pusă fie în lada frigorifică, fie e aruncată în apă, după caz. Fiindcă mai prețioase decât carnea de știucă sunt – evident – icrele.

Pentru Rezervația Biosferei Delta Dunării se impune o lege organică privind prohibiția iar la specia știucă aceasta trebuie să fie de minim două luni, din decembrie până în februarie inclusiv, cu observația că în funcție de regimul termic anual intervalul celor 2 luni obligatorii de prohibiție la știucă se reglementează prin Ordinul de Prohibiție.  Adică în lipsa Ordinului, prohibiția începe în decembrie și se termină în februarie. Apoi, Ordinul de prohibiție interzice pescuitul la știucă și în perioada de prohibiție generală, deși am propus de mai multe ori ca pentru specia știucă să fie o excepție cu pescuit în regim C&R în prohibiția generală, deoarece activitatea de turism din Delta Dunării ar avea o prelungire a sezonului cu 2 luni.” a declarat Mălin Mușetescu, fost guvernator ARBDD, cel care a propus și implementat sistemul de pescuit catch & release la specia știucă.

Conducerea ARBDD trezită din adormire de o adresă a a FOPPDD

În data de 23 ianuarie 2025, Federația Organizațiilor Producătorilor de Pește din Delta Dunării a transmis o adresă către ABDDD prin care cerea – ca expresie a rolului proactiv al asociațiilor de pescari – instituirea unei perioade de prohibiție, la specia știucă, începând cu prima zi a lunii februarie prin Decizia Guvernatorului ARBDD.  În spatele acestei adrese, chiar dacă în ea nu se face referire, stau nenumăratele cazuri de pescari amatori care au capturat o grămadă de exemplare din specia știucă tocmai pentru icre.

”Având în vedere că Ordinul de prohibiție pentru anul 2025 nu a fost încă publicat, solicităm ca Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării să emită o Decizie prin care să fie interzis pescuitul la știucă pe teritoriul RBDD începând cu data de 1 februarie 2025.
Această măsură este necesară pentru a proteja specia de eventuale practici de pescuit care ar putea afecta reproducerea naturală a acesteia în perioada premergătoare prohibiției oficiale.
Solicitarea FOPPDD reflectă responsabilitatea proactivă a organizațiilor de pescari în protejarea resurselor naturale și menținerea echilibrului ecologic în Delta Dunării.
Solicităm ca această decizie să fie luată și comunicată în regim de urgență, astfel încât să poată fi aplicată fără întârziere și să își producă efectele până la emiterea noului Ordin de prohibiție.” – se arată în adresa FOPPDD.

Reacția ARBDD: până azi -nulă!

Din informațiile primite de la președintele director general al Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA), tulceanul Marian Avram, ministrul Agriculturii a semnat Ordinul de prohibiție pentru anul 2025 încă de marți 28 ianuarie 2025 și la transmis către Ministerul Mediului. Asupra acestui subiect însă vom reveni.

Până atunci, poate ne transmite guvernatorul ARBDD un punct de vedere oficial și motivat de lipsa unei decizii care să reglementeze pescuitul până la apariția Ordinului de prohibiție din 2025.

 

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE