Pestă porcină africană la Nalbant! Cadavrul unui porc aruncat în fântână!!!
În comuna Nalbant se desfășoară de câteva zile o anchetă epidemiologică după ce a fost depistat un focar de pestă porcină africană în localitatea Nicolae Bălcescu, iar în localitatea Nalbant a fost găsit cadavrul unui porc într-o …fântână!!!
,,În localitatea Nicolae Balcescu, comuna Nalbant, a fost confirmat, in urma examenelor de laborator efectuate la LSVSA Tulcea, conf. BA. 10810/06.06.2025, un focar de Pesta Porcina Africana .
In focar au fost luate masurile care se impun la confirmarea Pestei Porcine Africane pentru reducerea riscului de raspandire a bolii in alte efective de suine in conformitate cu Regulamentul UE 429/2016 si a Regulamentele delegate 687/2020, 689/2020, 594/2023.
Inspectorii DSVSA Tulcea au efectuat operatiunile de dezinfectie la fata locului pentru limitarea raspandirii virusului. Până la incheierea anchetei epizootologice si stingerea focarului de boala, s-au instituit următoarele masuri:
-toate porcinele din localitate se vor ține închise în curte, fără acces la bălți, pentru a împiedica venirea în contact a porcinelor domestice cu cele sălbatice și pentru a limita răspândirea bolii;
-toate cazurile de îmbolnăvire sau moarte la porcinele din curtea proprie, vor fi anunțate, fără întârziere, medicului veterinar de liberă practică împuternicit sau medicului veterinar oficial ;
-toate cazurile în care cadavrele de porcine sunt descoperite în locuri publice, se anunță, fără întârziere, medicul veterinar de liberă practică împuternicit;
-până la clarificarea situației sub aspect epidemiologic, se interzice organizarea pe teritoriul localității de piețe, târguri sau expoziții de păsări și animale;
Proprietarul animalelor va fi sanctionat contraventional conform Hg 984/2005,art2 ,litera c, pct 7 cu amenda contraventionala in valoare de 3600 lei pentru neaplicarea si neexecutarea de catre proprietarul de animale a masurilor de asanare a unor focare de boli transmisibile ,stabilite prin programe tehnice speciale de catre Autoriatea Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor.