Peste 30.000 de oameni și-au ținut răsuflarea timp de 7 miunte la inaugurarea noului port turistic din Jurilovca: show uimitor de drone cu o poveste lipovenească
Sâmbătă, 17 iunie, reprezintă de-acum o dată importantă pentru comuna Jurilovca și pentru întreg județul Tulcea.
Noul port turistic din localitatea de pe malul lagunei Razim-Sinoe a fost inaugurat ieri cu un spectacol complex, care a culminat cu un show uimitor de drone care, în 7 minute, prin intermediul imaginilor, al muzicii și cu aportul pescarilor cu lotcile lor tradiționale, a spus o poveste emoționantă despre o comunitate deosebită. La spectacol au contribuit și un grup de ghizi și copii din Jurilovca, aceștia însoțind bărcile vâslind în caiace.
Show-ul cu peste 200 de drone a fost conceput de ERK-C și a fost pus în scenă de Evsky Show, singura firmă din România „responsabilă” pentru aceste spectaculoase spectacole .
Muzica a fost special compusă de Nicu Alifantis, care a venit în luna mai la Jurilovca, unde a colaborat cu Juraveli, unul dintre corurile comunității locale.
De altfel, Nicu Alfantis, care în acest an serbează 50 de ani de activitate, a fost prezent pe scena din Jurilovca și a delectat publicul cu celebrele și frumoasele lui melodii.
”Să nu uităm că și eu sunt născut pe malul apei, la Brăila, astfel că am empatizat imediat cu povestea pescarilor lipoveni și cu povestea unei comunități unde oameni de atâtea etnii trăiesc în bună pace și înțelegere”, a declarat Alifantis chiar înainte de spectacol.
Pe scenă au mai urcat și Radu Captari, Nicolae Voiculeț, formația Millenium din Chișinău, Olga Alixei, Valentina Grigore. Nu au lipsit ansamblurile locale Juraveli, Reabinuska, Sfitilina, nici copiii din Jurilovca, ei fiind dealtfel cei care au deschis spectacolul cu o serie de melodii și dansuri tradiționale.
Prezentatorul spectacolului a fost Cătălin Cârnu, una dintre cele mai cunoscute voci ale radioului național.
Zona meșteșugarilor locali a fost, de asemenea bine reprezentată la evenimentul de inaugurare a noului port turistic, al cărui spațiu generos a permis ca o zona uriașă să fie alocată obiectelor, dar și preparatelor tradiționale.
A fost borș pescăresc, a fost storceag, au fost scoici și pești pe plită, plăcinte și baclavale, gözleme, cafea turcească la nisip, limonadă cu miere locală.
Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea, l-a felicitat public pe primarul din Jurilovca, Eugen Ion, nu doar pentru cea mai nouă realizare – portul turistic – ci și pentru celelalte realizări care au transformat Jurilovca dintr-o comună la limita sărăciei într-o localitate asfaltată în proporție de 90 la sută, cu cele mai moderne școli, cu o modernă și tehnologizată rețea de apă și canalizare, dar și pentru implicarea în susținerea și promovarea turismului local.
Vizibil emoționat, primarul comunei Jurilovca a venit la scenă …direct de pe apă. Eugen Ion a coborât din prima barcă ce a acostat în mod oficial în noul port și a mulțumit publicului pentru prezență, dar mai ales a mulțumit echipei sale și comunității alături de care, a spus el, a îndrăznit să viseze și, mai apoi, să transforme visele – și machetele – în realitate.
Potrivit primelor estimări, la evenimentul de inaugurare a noului port au fost prezente peste 30.000 de persoane
Noul port turistic din Jurilovca are o capacitate de 180 de locuri de acostare, împărțite într-o zonă pentru pescari și una pentru turiști și locuitorii zonei. Investiția finală ajunge la 19.429.030 de lei, cea mai mare investiție în infrastructură din fonduri europene, realizată până acum în comuna Jurilovca.