fbpx
Ştirea zilei

Primăria anunţă că primeşte de ieri proiecte pe Legea 350/2005!

- "bani grămadă" pentru sport, cultură, social şi tineret

După ce a publicat în data de 2 august 2021 Ghidul Solicitantului, de ieri (potrivit unui anunţ făcut public pe Facebook abia azi -n.n.), Primăria Municipiului Tulcea a lansat sesiunea de finanţare nerambursabilă a activităților nonprofit de interes local, conform Legii 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general.

Sumele pentru susţinerea proiectelor sportive, culturale, sociale şi de tineret sunt extraordinar de „generoase”. De exemplu, banii alocaţi pentru susţinerea sportului de la Tulcea, (atenţie, toate sporturile!), cel mai bine plătit fotbalist din lume îi câştigă pe zi în euro şi nu în lei! Adică, cinci ani de „susţinere a sportului” de către Primăria Tulcea ar fi echivalentul salariului dintr-o zi al fotbalistului Messi. Care mai are şi prime şi contracte din publicitate… Raportat la bugetul municipiului Tulcea, tot ca o comparaţie, aceşti bani pentru sport reprezintă mai puţin de 0,08%!

Domeniul Sport – 200.000 lei
Domeniul Cultură – 200.000 lei
Domeniul Social – 25.000 lei
Domeniul Educație civică și tineret – 25.000 lei

Informații cu privire la domeniile finanțate și sumele alocate acestor domenii, precum și Ghidul Solicitantului, pot fi consultate pe site-ul instituției www.primariatulcea.ro, informații de interes public – finanțări:

Finanțări

𝐏𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐝𝐚 𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐩𝐮𝐧𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟎𝟒 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭 – 𝟐𝟎 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭 𝟐𝟎𝟐𝟏. 𝐃𝐚𝐭𝐚 𝐥𝐢𝐦𝐢𝐭ă 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐝𝐞𝐩𝐮𝐧𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟐𝟎 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭 𝟐𝟎𝟐𝟏, 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟒.𝟎𝟎. 𝐏𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐝𝐚 𝐝𝐞 𝐬𝐞𝐥𝐞𝐜𝐭̧𝐢𝐞 𝐬̧𝐢 𝐞𝐯𝐚𝐥𝐮𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫: 𝟐𝟑 – 𝟑𝟎 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭 𝟐𝟎𝟐𝟏, 𝐨𝐫𝐚 𝟗.𝟎𝟎.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE