Primarul Ştefan Ilie a fost reales preşedintele PNL Tulcea cu 218 din 221 de voturi!
- subprefectul Nicolae Topoleanu şi deputatul George Şişcu sunt prim-vicepreşedinţii liberalilor tulceni
Liberalii tulceni au reconfirmat azi la Teatrul Jean Bart, în mare parte, „echipa câştigătoare” care le-a adus anul trecut doi deputaţi dar mai ales un primar de municipiu, trei de oraşe plus 17 primari de comune, un vicepreşedinte de Consiliu Judeţean, alţi 16 viceprimari de municipiu, oraşe şi comune, dar şi 13 consilieri judeţeni plus 222 de consilieri locali.
Astfel, Ştefan Ilie, fostul şi viitorul preşedinte al PNL Tulcea a fost reconfirmat cu 218 din cele 221 de voturi ale liberalilor tulceni prezenţi la conferinţa judeţeană, în timp ce subprefectul Nicolae Topoleanu cu 203 din 221 şi respectiv deputatul George Şişcu cu 197 din 221 au fost votaţi prim-vicepreşedinţii PNL Tulcea.
Gheorghe Ţilincă, primarul din Casimcea cu 210 voturi, George Şinghi, viceprimarul municipiului cu 206 voturi, Nicolae Chichi, liderul consilierilor judeţeni cu 204 voturi, Nicolae Mocanu, primarul comunei Greci cu 204 voruri, Gheorghe Năstase, primarul comunei Somova cu 202 voturi, Costică Deacu, primarul comunei Jijila cu 200 voturi, Dumitru Enache, primarul comunei Stejaru cu 198 voturi şi, nu în ultimul rând, Georgian Caraman, primarul oraşului Babadag cu 189 de voturi au fost aleşi vicepreşedinţii PNL Tulcea pe diverse domenii de activitate.
Membri în Biroul Judeţean au fost aleşi Ion Acceleanu – 200, Iordan Alexe – 184,
Corneliu Bejan – 198, Constantin Coca – 195, Daniel Geambazu – 195, Marian Gheghişan – 196, George Ghiorghe – 187, Mihai Huleni – 191, Neculai Neagu – 187, Ion Nicolae – 193, Dan Nicolcenco – 188, Marian Sandu – 187, Marin Șerban – 187, Valentin Sereev – 187 şi Alexandru Vicolov – 188.
Şi pentru că PNL Tulcea este un partid în care egalitatea de sexe este respectată, după atâţia aleşi bărbaţi, în funcţiile de Trezorier a fost aleasă Ionela Bumbac – 204 voturi, la Comisia de Arbitraj Claudia Frandeș – 205 voturi şi la Comisia de Control Mihaela Botez – 201 voturi.
În fine, din Biroul Politic Judeţean al PNL Tulcea mai fac parte,, de drept, deputatul Michael Gudu – preşedintele PNL Municipiul Tulcea, consiliera judeţeană Doina Săcui – preşedintele Organizaţiei de Femei Liberale, consilierul local Corneliu Chistrugă – preşedintele Seniorilor PNL, primarul din Măcin Nicolae Văcaru – preşedintele Ligii Aleşilor Locali şi, nu în ultimul rând Alina Iancu – preşedintele Tineretului Liberal.