Curtea de Apel Constanța a decis în ședința din 27 noiembrie 2025 să caseze sentința anterioară și să suspende executarea Hotărârii Consiliului Local Tulcea nr. 189/17.07.2025, prin care se dispunea desființarea serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat, precum și încetarea prestării acestuia de către Energoterm S.A., până la soluționarea definitivă a cauzei. Hotărârea instanței a generat numeroase reacții în rândul tulcenilor, iar o parte dintre contestatarii administrației locale au interpretat-o drept o obligației a Primăriei de a reporni furnizarea agentului termic.
Zvonurile s-au propagat rapid în mediul online, mulți fiind convinși că sistemul de termoficare ar trebui repornit imediat. Primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, respinge însă această interpretare și explică faptul că decizia instanței nu înseamnă reluarea furnizării căldurii, ci doar suspendarea efectelor hotărârii Consiliului Local.
”Noi n-am emis încă un comunicat oficial, pentru că nici noi nu știm încă ce a hotărât Curtea de Apel Constanța și nici nu avem motivarea. Este posibil ca în motivare să fie detaliate anumite prevederi de care noi nu știm la momentul actual, nu știe nimeni, nici măcar cei care au răspândit în spațiul public informația că au câștigat procesul și că Energoterm trebuie să furnizeze agent termic. Iar unii tulcenii îi cred! De aceea fac un apel către tulceni să nu se încreadă în ceea ce spun aceste persoane, pe diferite grupuri sociale, aceștia fiind cetățeni care nu au nicio atribuție și nici o competență în privința Energoterm. Ceea ce pot să vă spun la prima citire a hotărârii este că efectele hotărârii Consiliului Local se suspendă, – dar atenție! -efectele nu pot avea efecte retroactive!
Și – foarte important! – tulcenii trebuie să înțeleagă faptul că nu există vreo hotărâre a vreunei instanțe care să oblige Consiliul Local, primarul, municipalitatea să furnizeze agent termic cetățenilor care au avut până iarna trecută căldură de la Energoterm!” -a declarat Ștefan Ilie, primarul municipiului Tulcea.
Programul ”Cald în casă” în pericol și el?
Imediat după ce a a fost adoptată în Consiliul local hotărârea privind desființarea sistemului centralizat de termoficare și închiderea Energoterm, tot consilierii locali au adoptat o hotărâre prin care sistemele de încălzire alternative puteau fi subvenționate de la bugetul local prin acordarea unor tichete valorice prin programul ”Cald în casă”. Acum primarul Ștefan Ilie crede că și acest program ar putea fi în pericol.
”Cetățenilor care au beneficiat până iarna trecută de agent termic de la Energoterm li s-a explicat foarte clar că acest sistem de termoficare se va desființa, chiar dacă știu că le-a fost unora greu să înțeleagă după ce s-au obișnuit o viață că cineva le încălzea caloriferul. Cu jumătate din factură plătită de primărie din banii celorlalți cetățeni deoarece subvenția era din bugetul local din contribuția fiecărui tulcean care era sau nu branșat la Energoterm. Un alt aspect important este acela că dacă existau așa de multe familii afectate de desființarea sistemului de termoficare am fi avut câteva mii de cereri de tichete pentru încălzire și doar câteva sute! Adică, dacă ar fi existat, cum susțin acești contestatari, că sunt mii și mii de oameni afectați până acum, în mod sigur la primărie ar fi venit mult mai multe cereri. Și acum, oficial, acestea sunt informațiile corecte: dintr-un total de 641 de cereri primite până la data de 21 noiembrie 2025, pentru un număr de 534 s-a aprobat tichetul și au primit sau vor primi sprijin financiar pentru achiziția sistemelor de încălzire alternative. Tot din date oficiale, valoarea sprijinului financiar acordat de la bugetul local este de peste 3 milioane de lei. Vestea cu adevărat proastă este că s-ar putea să ne oprim aici cu aceste tichete dacă procedura de desființare a sistemului centralizat de termoficare este suspendată! ” a mai declarat primarul Ștefan Ilie.
Energoterm poate porni furnizarea agentului termic? Răspuns final: ”Nu, nu poate!”
Deoarece unii tulceni au înțeles că prin această hotărâre a instanței au scăpat de grija căldurii la iarnă, primarul Ștefan Ilie face lumină chiar dacă lumină …rece, cum se spune. „Nicio instanță nu a obligat Energoterm să furnizeze căldură!” a subliniat primarul.
Întrebat dacă există vreo posibilitate tehnică prin care Energoterm să repornească activitate de producție a agentului termic, primarul Ilie a fost tranșant și a explicat:
”Nu! Nu există niciun fel de posibilitate tehnică. Asta deoarece Energoterm ar trebui să aibă la începutul sezonului rece, adică în noiembrie, un preț reglementat pentru gigacalorie și nu are, un contract cu un furnizor de gaz și nu are, angajați care să pună sistemul de termoficare în funcțiune și nu are, alți angajați care să factureze ce se consumă și, la fel, nu are! Deci tulcenii trebuie să înțeleagă faptul că cei care răspândesc informații false își bat joc de cetățeni pentru că le spun tuturor că o să fie dat drumul la căldură. Nu, căldura nu poate fi pornită la Energoterm și nici nu ar fi pornit chiar dacă în iulie Consiliul Local nu ar fi adoptat hotărârea de desființare a sistemului de termoficare. Și am să vă spun și de ce! Subvenția ne-ar fi costat undeva la 5 milioane de euro iar cum noi nu avem acești bani să îi transferăm în avans Energoterm, societatea nu ar fi avut contract de furnizare gaz deci nu ar fi putut furniza agent termic! Nu mai vorbesc de faptul că primele facturi, fără subvenție, ar fi avut valori cel puțin de două ori mai mari față de iarna trecută.” a mai declarat Ștefan Ilie.