Mâine la Jurilovca, Asociația Eu Respect va da startul proiectului #ÎMPREUNĂ, o inițiativă ce va facilita integrarea și menținerea copiilor cu cerințe educaționale speciale din mediul rural în învățământul de masă. 30 de cadre didactice din ciclul preșcolar și primar din școlile Jurilovca, Vișina, Sălcioara, Lunca, Ceamurlia de Jos și Sarichioi vor participa la sesiuni de formare, pentru a dobândi metode și instrumente de adaptare a predării în funcție de nevoile copiilor. De asemenea, 30 de copii cu cerințe educaționale speciale vor participa la activitați ludice, ca mijloc de facilitare a incluziunii școlare, și 20 de părinți și aparținători vor lua parte la sesiuni de informare.
Activitățile vor avea loc la Școala Gimnazială Jurilovca în perioada septembrie – octombrie 2021 și sunt finanțate de Fundaţia Orange cu 33.800 lei, prin intermediul „Susţine un ONG!” – program care încurajează participarea activă a angajaţilor companiei în inițiative sociale.
„Profesorii au nevoie de resurse adaptate, actualizate și eficiente pentru a ajuta copiii cu dificultăți să se integreze și să își atingă potențialul în școală iar proiectul nostru și-a propus să vină în sprijinul lor. Primul pas este să începem un dialog – părinți, profesori, specialiști – pe o temă pentru care este nevoie de atât de multă grijă și atenție. Apoi, să învățăm să lucrăm împreună. O atitudine pozitivă, deschisă față de nevoile acestor copii le va face drumul mai ușor prin școală și prin viață” a declarat Gentilia Zenovei-Balaban, președinte al Asociației Eu Respect.
Proiectul a debutat pe 28 august cu amenajarea, în cadrul Școlii Gimnaziale Jurilovca, a unei săli speciale care să asigure un context prietenos pentru activitățile practice cu copiii. Amenajarea a fost posibilă cu ajutorul unei echipe de voluntari Orange și voluntari din comunitatea locală, care au instalat piesele de mobilier și echipamentele de lucru. În cadrul acestui spațiu se va pune accent pe cultivarea creativității pentru diminuarea trăirilor negative, susținerea copiilor cu dificultăți prin terapie logopedică, consiliere psihologică, jocuri și activități adaptate nevoilor lor specifice. În plus, pentru ghidarea procesului de dobândire a achizițiilor, vor fi asigurate materiale de suport adaptate, deosebit de utile în lucrul sistematic cu copiii cu cerințe educaționale speciale.
„Școala poate să devină un partener de încredere pentru părinții copiilor cu cerințe educaționale speciale. Dar pentru asta este nevoie de empatie, deschidere și dorința de a crea un mediu în care comunicarea să devină una firească, acordând atenție nevoilor lor specifice. „#ÎMPREUNĂ” este un demers necesar ce ne va ajuta să creăm un micro-sistem de suport pentru școlile din mediul rural din Județul Tulcea participante la proiect” – Alexandru Mihai, Reverse Control Team Leader Orange și coordonator al proiectului.