Cea mai în formă echipă din Liga a IV-a tulceană, Săgeata Stejaru, s-a impus duminică după amiază pe teren propriu în faţa echipei Progresul Isaccea cu un categoric 13-0 în meciul din sferturile Cupei României, faza judeţeană.
Sub privirile primarului Dumitru Enache, care a ţinut noroc echipei şi la meciul cu FC Delta Tulcea (scor 8-1), fotbaliştii aduşi de Teo Şamata şi Mihai Guliu la Săgeata au jucat fără greşeală până la pauză şi au înscris de şase ori fără să primească vreun gol.
Şi după reluare tot gazdele au fost cele care au scuturat plasa porţii celor de la Progresul, de această dată de şapte ori, scorul final fiind unul care ne scuteşte de orice comentariu: 13-0 pentru Săgeata Stejaru.
Chiar dacă au fost alţi jucători care au făcut diferenţa pentru Săgeata, mai ales în privinţa scorului (Stelian Mişilericu a marcat de patru ori), evidenţiatul meciului a fost, de departe, Nicea Paşata. Stâlpul apărării de la Săgeata, chiar şi la cei aproape 50 de ani ai săi are o condiţie fizică ce i-ar face invidioşi pe marea majoritate a fotbaliştilor din Liga a IV-a tulceană. De talent şi experienţă nu mai vorbim: le are de la perioada junioratului făcut la Delta Dinamo Tulcea, înainte de revoluţie…
Şi la Murighiol, meciul dintre echipa gazdă, Viitorul, şi Pescăruşul Sarichioi a fost unul fără istoric. Echipa campioană a ultimelor ediţii, Pescăruşul, a închis meciul încă din prima repriză cu un scor de neprezentare a gazdelor: 3-0! După reluare, pe un fond de relaxare a oaspeţilor, jocul s-a mai echilibrat şi chiar dacă poate echipa din Murighiol merita măcar golul de onoare, pescăruşii n-au făcut nicio concesie. Ba dimpotrivă, au mai înscri o dată şi astfel scorul final e fost 4-0 pentru Pescăruşul.
În fine, în devans faţă de meciurile programate duminică, la Topolog s-a jucat meciul dintre Şoimii şi Granitul Babadag sâmbăta. A câştigat cu scorul de 5-2 echipa gazdă după o primă repriză echilibrată atât pe teren cât şi pe tabela de scor: 1-1.
Meciul dintre Luceafărul Slava Cercheză şi Flacăra Mihail Kogălniceanu a fost amânat ca urmare a faptului că gazdele aveau mai mulţi fotbalişti suspecţi Covid 19.