În această seară, salvatorii Secției de Pompieri Măcin au intervenit cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, pentru limitarea efectelor unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Turcoaia.
,,Până la sosirea pompierilor militari, incendiul a fost localizat și izolat de către colegul nostru Plutonier adjutant Ionașcu Marian (aflat în timpul liber) împreună cu alți vecini.” a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Delta Tulcea.
Incendiul, ce se manifesta la o anexă gospodărească, cu pericol de propagare la două case învecinate, a fost lichidat după aproximativ 40 de minute de la sosirea echipajelor.
Au ars acoperișul anexei pe o suprafață de aproximativ 25 mp și material lemnos.
Evenimentul s-a produs de la jarul de sub cazanul de țuică aflat în apropierea anexei.
Deoarece în această perioadă riscul producerii incendiilor este crescut, fie de la cazanul de țuică, fie de la pregătirea altor conserve pentru iarnă, oamenii neglijează focul, care într-o clipă poate distruge o gospodărie.
Pentru a se evita astfel de evenimente este foarte important ca focul să fie supravegheat în permanență, iar jarul rămas să fie stins cu apă din abundență.