Senatorul Costel Vicol în dialog cu cetățenii județului Tulcea
Ieri s-a încheiat o noua săptămână de lucru.
După ședințele maraton de luni și marți din Parlament, în care am reușit să aprobăm legea Bugetului de Stat și Legea Bugetului Asigurărilor Sociale pentru 2021, au urmat alte 3 zile de activitate intensă.
Miercuri – am avut, atât lucrări în plenul Senatului, cât și activitate în cadrul comisiilor permanente din care fac parte, respectiv: Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi si Comisia pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic.
Zilele de joi și vineri, sunt consacrate în special activităților din cadrul circumscripției electorale, însă există și situații în care este necesară și activitatea în cadrul comisiilor permanente (online).
Așa că: Joi dimineață, a trebuit să mă deplasez la Isaccea pentru a mă vaccina (locația și data vaccinării fiind stabilite aleatoriu, conform programării online); după program de audiențe (petiții, audiențe, întâlniri pe subiectul pensiilor, asistență socială, probleme de mediu etc), dar și deplasare în teren. Am mers la Lacul Zaghen de lângă Tulcea, lac care până acum două zile era sufocat de gunoaie – noroc că mai există spirit civic și implicare din partea unor oameni care cu pasiune și determinare se preocupă în permanență și de interesele mediului înconjurător.
Vineri a fost o nouă zi plină: întâlnire la Primăria municipiului Tulcea cu ministrul mediului, d-nul Tánczos Barna și cu primarul municipiului Tulcea, d-nul Ștefan Ilie; întâlnire cu prefectul interimar al județului Tulcea, d-na subprefect Carmen Caloianu (discuții referitoare la problema șacalilor, specie care s-a înmulțit excesiv după interzicerea vânătorii); audiențe la biroul parlamentar, iar după-amiază deplasare în judet (Mineri, Somova, Luncavița, Măcin).
#mereualăturideoameni
#USRPLUS