fbpx
Ştirea zilei

Tentativă de suicid la câțiva metri de biserică

Jandarmii, Poliţia, Pompierii SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă au fost alertaţi în această dimineaţă pentru a preveni o tentativă de suicid. Apelul a venit din Blocul S1 de pe strada Păcii, aflat în imediata apropiere a Bisericii Armeneşti şi vis a vis de Prefectură!

Pe rând, jandarmi, pomperi, poliţişti şi ambulanţieri au intrat în scara blocului însoţiţi şi îndrumaţi de o femeie în vârstă, probabil cea care a sunat la 112. Potrivit celor care au intervenit la faţa locului, evenimentul este unul „de tradiţie”, în fiecare primăvară bărbatul cu gânduri sinucigaşe fiind cel care pune în alertă salvatorii.

O tăietură superficială în zona gâtului şi multă zarvă, toate pe fondul unui tratament inadecvat ale „sinucigaşului” pentru afecţiunile sale psihice au necesitat intervenţia salvatorilor şi forţelor de ordine.

Persoana  în cauză a fost transportată în siguranţă la spital pentru a primi îngrijiri medicale după care, foarte probabil, va fi internată la secţia Psihiatrie unde va primi tratametul adecvat. Şi toate acestea, în mai puţin de 10 minute, fără circ, fără lume strânsă ca la urs, o dovadă că există viaţă şi după Ţugui, poate chiar mai bună…

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE