Traficant după gratii: Dealer brăilean de cristal arestat la Tulcea!
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 21 de ani, cu domiciliul în Brăila, cercetată pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.
La data de 14 noiembrie a.c., a fost efectuată o percheziție domiciliară, în județul Brăila, fiind ridicate 3 telefoane mobile și 11.000 de lei.
La aceeași dată, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Tulcea au dispus reținerea persoanei cercetate în cauză, pentru 24 de ore, iar astăzi, 15 noiembrie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Tulcea a dispus arestarea preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Brăila și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.