fbpx
Ştirea zilei

Transportatori de cereale luaţi de Poliţia Economică la întrebări

În perioada 4-5 septembrie a.c., polițiștii tulceni din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Baia și ai Serviciului Rutier, au desfășurat o acțiune în localitățile Agighiol, Dunăvățu de Jos, Babadag și Stejaru, 2 Cantoane, în vederea prevenirii și combaterii ilegalităților ce se comit în domeniul transportului, depozitării și comercializării cerealelor, dar și pentru prevenirea și combaterea ilegalităților economice specifice sezonului estival și a stării de alertă actuale.

În cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat controale la 9 transportatori de cereale și au verificat 9 agenți economici, aplicând 6 sancțiuni contravenționale în valoare de 17.500 de lei, conform OUG nr.28/1999 rep., privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice cu memorie fiscală.

De asemenea, au fost confiscați 1.555,48 de lei, sumă neînregistrată în aparatul de marcat cu memorie fiscală. Astfel de acțiuni vor avea loc și în perioada următoare, în vederea prevenirii și combaterii ilegalităților economice.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE