Tulcenii sunt printre premianţi la rata de vaccinare!
- într-un top naţional al vaccinării Tulcea ocupă locul 8
Într-o companie selectă, alături de Bucureşti şi Ilfov, Cluj, Constanţa, Sibiu, Braşov şi Timiş, judeţul nostru se află printre premianţi la rata de vaccinare, aşa cum o arată o ultimă statistică realizată la nivel naţional şi prezentată recent de publicaţia hotnews.ro.
Interesant este faptul că, spre deosebire de vara aceasta, când personalul din centrele de vaccinare stătea mai mult degeaba, luna trecută au fost redeschise centrele de vaccinare închise pe perioada vacanţei de vară, dar, foarte important, medicii de familie au început şi ei să vaccineze la cabinete. Mai întâi în număr mic, de îi puteai număra pe degete, apoi în număr din ce în ce mai mare.
„Faptul că suntem printre primele judeţe din ţară în ceea ce priveşte rata de vaccinare este în primul rând meritul tulcenilor care au înţeles, mai mult decât alţi români din judeţele ţării, că putem ieşi din această pandemie doar dacă ne vaccinăm în număr cât mai mare. Este apoi şi meritul personalului din centrele de vaccinare şi, nu în ultimul rând, meritul medicilor de familie care în cabinetele lor au ajuns să vaccineze din ce în ce mai mulţi tulceni. Am o statistică de la Direcţia de Sănătate Publică Tulcea potrivit căreia am ajuns ca prin intermediul medicilor de familie să se vaccineze o treime din numărul total de persoane. Dacă s-ar dubla numărul medicilor de familie care sprijină această campanie de vaccinare eu cred că putem ajunge la sfârşitul acestei luni la un procent de peste 50% la nivel de judeţ” a declarat Nicolae Topoleanu, subprefectul cu atribuţiuni de prefect al judeţului Tulcea.
Potrivit statisticii naţionale mai sus amintite, judeţul Tulcea ocupă locul opt la nivel naţional după Bucureşti, Cluj, Constanţa şi Sibiu care au depăşit jumătate din populaţia eligibilă vaccinată, precum şi Ilfov, Braşov şi Timiş care se apropie şi ele de 50% rată de vaccinare, Tulcea având la data de 16 noiembrie 2021 rata de 46,25%!